Primarul din Constanța, Radu Mazăre, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de săvârșirea a patru infracțiuni de abuz în serviciu, în legătură cu vânzarea unor terenuri din patrimoniul orașului la prețuri subevaluate.
În același dosar, a fost trimisă în judecată Sorina Gina Hortolomei Moscu, la data faptelor reprezentant al societăților comerciale Mehmetoglu SRL, Bulevard SA și Millenium Global Development SA, pentru săvârșirea a două infracțiuni de spălare a banilor. Aceeași soluție a fost dată și în cazul celor trei societăți comerciale.
Potrivit DNA, pe 12 octombrie 2004, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu de 23,56 euro/mp, a unui teren în suprafață de 15.465,91 mp, situat în stațiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unității administrativ-teritoriale o pagubă de 1.104.884 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.
A doua tranzacţie
La data de 28 februarie 2007, Radu Mazăre, în aceeași calitate, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț modest, a două terenuri în suprafață de 11.890 mp și 502,81 mp, aparținând Primăriei Constanța, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanța o pagubă de 2.971.420 euro. Radu Mazăre a stabilit cu intenție o valoare diminuată, față de valoarea comercială reală, pentru o suprafață de 11.890 mp teren situată în intravilanul municipiului Constanța, stațiunea Mamaia, aparținând domeniului privat al municipiului Constanța, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de Sorina Gina Hortolomei Moscu.
Înţelegeri ascunse
La data de 31 mai 2007, Sorina Gina Hortolomei Moscu și SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanța, un teren în suprafață de 502,81 mp, cunoscând că prețul atribuit era cu mult diminuat față de valoarea comercială reală. Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăților comerciale Bulevard SA (la data de 31.10.2007) și Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de aceeași inculpată.
Tranzacțiile respective s-au făcut prin creșterea succesivă a prețului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piață, fiind disimulată proveniența ilicită a acestor terenuri.
Nu i-a dat afară
DNA mai arată că, după trimiterea sa în judecată, pe 24 octombrie 2008, împreună cu Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion și Chircă Nora Alina, Radu Mazăre, deși avea obligația legală, conform art.86 alin.2 din Legea nr.188/ 1999, nu a dispus suspendarea acestora din funcțiile publice pe care le dețineau în cadrul Primăriei Constanța, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective, precum și obținerea unor foloase necuvenite pentru acestea.
Procurorii mai spun că, în intervalul de timp dintre 17 martie 2009 (data rămânerii definitive a sentinței civile nr.20821/ 20.11.2008) și până în prezent, Radu Mazăre nu și-a îndeplinit obligația care decurgea din funcția de primar privind predarea a două terenuri către proprietarul lor, care le cumpărase de la Consiliul Local Constanța, omisiune care a avut ca urmare plata sumei de 141.696 lei, de la bugetul local, cu titlul de despăgubiri, precum și un avantaj patrimonial pentru persoana care folosește, în prezent, fără drept, cele două imobile.
Nu au constatat niciun prejudiciu
Conform DNA, până în prezent, nici Primăria municipiului Constanța și nici Ministerul Finanțelor Publice nu au comunicat dacă se constituie parte civilă în dosar, deși li s-a cerut acest lucru. În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra terenurilor cu suprafețele de 11.890 mp și 502,81 mp. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză și luarea măsurii preventive a interdicției dizolvării SC Bulevard SA.