Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare, marți, cu privire la revocarea mandatului de arestare preventivă a lui Radu Mazăre, emis în 2018 după ce fostul edil a fugit din țară în Madagascar.
Radu Mazăre a fost adus la ICCJ, unde avocații acestuia au arătat instanței că nu se mai justifică menținerea acestuia în arrest preventive, având în vedere că fostul edil a primit deja o condamnare definitiivă în dosarul Retrocedării plajelor, iar dosarul Polaris a primit o primă pedeapsă pe fond.
Mazăre a fost introdus în boxa arestaților, în sala Secțiilor Unite de la ICCJ. Fostul edil purta un sacou gri, în dungi, și o pereche de jeanși. „Domnule Președinte, onorată Instanță, sunt de accord cu cele susținute de avocatul meu și vă rog să îmi revocați mandatul în acestă cauză”, a declarat Radu Mazăre în fața judecătorilor.
Ioana Focșa, avocata fostului edil, a pledat pentru revocarea mandatului de arestare deoarece – spune ea – ar fi o formalitate din moment ce clientul ei a primit deja o condamnare.
„La termenul anterior (n.r. – din 21 mai) am lăsat la aprecierea dumneavoastră, deoarece fusese arestat pe data de 8 mai. Astăzi aș spune, și vă solicit să dispuneți revocarea mandatului pentru că știm cu toții că a fost prezent la toate termenele până în 2018. Scopul măsurii preventive nu mai poate fi atins în niciun mod. În dosarul acesta a fost condamnat deja pe fond și ar fi o formalitate să venim pentru prelungire din 30 în 30 de zile”, a spus avocata Ioana Focșa în sala de judecată.
Procurorul de ședință a declarat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării subzistă și în prezent. (Mazăre – n.r. ) a avut o conduit de sfidare a justiției”, a declarat procurorul de ședință.