Judecătorii vor decide dacă primarul Constanţei rămâne în libertate sau va petrece Sărbătorile de Paşti ân arestul de la Rahova
Radu Mazăre a fost propus spre arestare preventivă de către procurorii DNA, pentru luare de mită şi fals în declaraţii. Tribunalul Bucureşti a decis cercetarea lui în libertate, iar Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul DNA.
Mazăre afirmă că a luat în calcul şi posibilitatea să se întoarcă în arestul de la Rahova. „Ori mă întorc în camera nr. 17 unde mă aşteaptă băieţii ăia şi cu nea Ruşanu - cu unchiul, sper să nu sforăie toată noaptea de Paşte. O să mă întorc şi petrec Paştele cu ei. Dacă nu, ceea ce cred - şi cred că este un Dumnezeu sus care ede şi îi dă fiecăruia pe măsura lucrurilor bune făcute în viaţa asta - o să mă duc în cartierul de săraci şi de amărâţi şi de oameni cu probleme, unde am făcut Noaptea de Înviere şi anul trecut“, a precizat primarul.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu afirmaţiile denigratoare făcute de Radu Mazăre, care aduc atingere dreptului la imagine a magistraţilor, cu consecinţa afectării independenţei sistemului judiciar. „98% nu am emoţii pentru că ştiu ce am făcut şi ştiu care este realitatea. Niciodată nu poţi să fii sigur, dacă sunt presiuni, dacă nu sunt presiuni... Sigur că m-am uitat şi probele sunt trunchiate... Vreţi să vă dau un exemplu? La un moment dat era o interceptare că urmează să-mi cumpere Elan nişte bilete de avion şi s-au ocupat un băiat de al lui cu o prietenă de-a mea. Interceptarea aia are şi o continuare, mare... şi îi spun nu se ocupa cu aia, ci cu aialaltă, vezi că mi le încurci. Doi, el îmi explica de ce îmi făcuse rezervările aşa, pentru că fuseseră trei atentate în Telaviv în ultimele săptămâni şi atunci era risc şi pericol. În interceptare era lăsate puncte-puncte şi era tăiat restul, astfel că lăsa să se înţeleagă cumva că este nu ştiu ce aranjament. Acolo era vorba de nişte aranjamente făcute în ceea ce priveşte siguranţa mea...Şi să nu-mi încurce fetele“, a ţinut să explice Radu Mazăre, la şedinţa de consiliu de joi, 17 aprilie, de la Constanţa.