Actorul, în vârstă de 89 de ani, a revenit la Naţional, după trei luni de la un accident. El a rememorat, cu duioşie şi umor, întâlnirile esenţiale care i-au marcat existenţa.
Actorul Radu Beligan va împlini, la sfârşitul acestui, an, 90 de ani. Are în spate 70 de ani de teatru. Sâmbătă seară, Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) a fost plină până la refuz, cu peste 1.200 de spectatori, cu personalităţi de primă mână ale scenei româneşti, dar şi cu oameni simpli conştienţi că au în faţă o istorie vie, monumentală, a teatrului românesc. „Timp de 70 de ani, am petrecut jumătate din toată istoria teatrului românesc“, a subliniat meşterul, după cum l-a numit Ilinca Tomoroveanu, amfitrioana serii.
Actorul, aşezat pe un scaun, la o măsuţă, într-un decor minimal, pe imensa scenă, cu un ecran în spate, a reluat o conferinţă susţinută, în februarie anul trecut, la Sala Atelier a Naţionalului, despre profesorii şi colegii care i-au fost modele de-a lungul timpului. La final, s-a proiectat o înregistrare a TVR cu piesa „Invitaţie la supeu“, de Jean Claude Brisville, în care Beligan a jucat rolul lui Talleyrand, alături de Ion Lucian. Actorul, cu perucă, îmbrăcat în haine de epocă, priveşte viaţa, în acest rol, de la o anumită înălţime, cu ironie, chiar cu sarcasm, cu o detaşare caldă. Aplauzele în picioare ale spectatorilor au fost emoţionante. Lucia Sturdza Bulandra: „Ai să faci carieră“
Criticul Nicu Carandino i-a povestit regizorului Victor Ion Popa că, la spectacolul Conservatorului, a văzut un tânăr care purta în raniţă bastonul de mareşal. Beligan era ca „un băţ deşirat uns cu lună şi var“, cum a fost descris şi de Nichifor Crainic în „Gândirea“. Pentru fiul unui şef de gară din Brad, concursul de admitere în Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică a fost un eşec. Era atât de nefericit, încât i-a scris o scrisoare doamnei Bulandra.
Impresionată de rânduri, aceasta l-a rechemat şi când Beligan i-a recitat o poezie a lui Esenin - „Scrisoare mamei“, marea doamnă i-a spus: „Dumneata, dacă ai să fii serios, ai să faci o mare carieră“. Şi a fost serios. Radu Beligan a rememorat întâlnirea cu mari profesori, actori, dramaturgi, de la Aura Buzescu, Nicolae Bălţăţeanu la Lucia Sturdza Bulandra, Ion Finteşteanu, Costache Antoniu, Toma Caragiu. A avut norocul să-i cunoască pe Storin, Manolescu, Iancovescu, Bulfinski, Maximilian, Calboreanu, Giugaru, Vasiliu-Birlic, Vraca sau Marcel Anghelescu. El a povestit pe larg de întâlnirile cu Victor Ion Popa, Gheorghe Timică, Sică Alexandrescu, Eugène Ionesco.
În toamna lui 1940 şi la începutul lui 1941, România trecea prin criza rebeliunii legionare. „Inter arma, silent musae“. Teatrele s-au închis rând pe rând. Beznă şi întuneric. Prin 1950, la o masă cu Iancovescu, Şerban Cioculescu şi Ion Barbu, în braseria de la Athénée Palace, un june gazetar de la „Scânteia“ le-a dat vestea: „Aţi auzit? În curând, în Uniunea Sovietică, pâinea va fi gratis!“. „Da, dar cu ce preţ?“, a replicat trist Iancovescu. Calamburul ăsta l-a costat câteva luni de puşcărie, a povestit Beligan, care la rândul lui a trecut cu demnitate peste regimuri. În 1948, Sică Alexandrescu l-a adus la Teatrul Naţional.
Atunci a început construirea acelui edificiu care a fost „Integrala Caragiale“ şi care îi face pe spectatorii mai în vârstă să devină nostalgici. „Când am jucat «Revizorul» la Moscova (n.r. - montat, la Naţional, de Sică Alexandrescu în 1952), Lucian Pintilie pretinde că în scena beţiei intrasem într-o stare de imponderabilitate“, povesteşte actorul. Care e secretul biblic al longevităţii? „Iubiţi ce vreţi, dar iubiţi! Nimic nu e mai dezastruos decât infirmitatea inimii. Iubirea mă face să uit că acele se învârtesc pe cadran, că anii nu au decât 365 de zile şi că anul mai are şi alte anotimpuri decât primăvara.“ LONGEVITATE A jucat sute de roluri
Din 1937, când şi-a început cariera în teatru, şi până astăzi, Radu Beligan (89 de ani) a jucat în sute de spectacole de teatru, de radio şi de televiziune. Născut pe 14 decembrie 1918, în comuna Galbeni, judeţul Bacău, a studiat Dreptul şi Filosofia la Bucureşti, apoi a fost admis la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, la clasa profesoarei Lucia Sturdza Bulandra, dar nu şi-a terminat studiile.
În tinereţe, actorul s-a perindat pe scena mai multor teatre - Teatrul din Sărindar, Teatrul „Tudor Muşatescu“, Majestic, Alhambra - şi a avut propria-i companie „Radu Beligan“ (1947-1948). Maestrul a întruchipat mai toate personajele celebre ale dramaturgiei mondiale şi româneşti, de la Agamiţă Dandanache şi Ianke, la Romeo şi Richard al III-lea. A fost distribuit în peste 30 de roluri de film, inclusiv în „După-amiaza unui torţionar“, de Lucian Pintilie. Este, printre altele, autorul a trei volume, ultimul publicat în 2001, „Note de insomniac“.
Între 1969 şi 1990 a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, iar în 1971 a fost numit preşedinte activ, apoi preşedinte de onoare pe viaţă al Institutului Internaţional de Teatru. Este membru de Onoare al Academiei Române din 2004, la doi ani după ce preşedintele Franţei, Jacques Chirac, i-a oferit medalia în grad de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare. (Florentina Ciuverca)
ÎNTÅLNIRE Ionesco i-a recunoscut talentul încă din liceu
Radu Beligan a primit o copie după dosarul 573/1937 din Fondul Educaţiei Naţionale.
„Era un document cu privire la concursul pe ţară al tuturor liceelor, organizat de F.I.D.A.C., pe tema: «Organizarea păcii europene ca urmare a războiului mondial». Acolo se afla şi lucrarea elevului Beligan N. Radu din clasa a 8-a, a Liceului Internat din Iaşi. Lucrarea obţinuse premiul al doilea pe ţară. Spre uluirea mea, citind mai departe, am aflat că acel care făcuse recomandarea pentru premierea mea era - ţine-ţi-vă bine! - tânărul profesor de limba română Eugen Ionescu! Anii au trecut şi, în 1964, începusem repetiţiile la Teatrul de Comedie cu «Rinocerii», piesa celui care devenise între timp celebrul autor dramatic francez Eugène Ionesco. Apoi, în seara de 23 mai 1965, spectacolul s-a jucat la Paris, în prezenţa autorului, care spre uluirea şi imensa noastră satisfacţie a declarat că «Rinocerii» noştri au fost cea mai bună reprezentaţie cu această celebră piesă jucată în toată lumea“, a povestit actorul.
El a depănat amintiri şi despre colegi dragi care i-au fost alături. „În serile când, după spectacol, la Comedie, nu ne înduram să ne despărţim, Amza ne făcea să murim de râs cu «Tribunalul câinilor», Rucăreanu ne desfăta cu romanţe, Marinuş Moraru îl imita pe Laurence Olivier în «Hamlet», iar Dinică râdea, cu capul dat pe spate, asemenea calului rănit din Guernica lui Picasso“, şi-a amintit Beligan.