Radet, pe un drum fără cale de salvare. A fost anunțat dezastrul pentru bucureșteni

Radet, pe un drum fără cale de salvare. A fost anunțat dezastrul pentru bucureșteni

Roxana Wring, preşedintele USR Bucureşti şi consilier general, susţine că RADET se află „într-o situaţie critică”, fiind probleme cu plăţile şi furnizarea apei calde.

 „RADET se află într-o situaţie critică, ELCEN a spus azi că ei nu vor putea furniza agentul termic pentru apa caldă pentru că nu s-a plătit subvenţia din ianuarie şi atunci îi solicit doamnei Gabriela Firea să ne spună care este adevărata situaţie la RADET, având în vedere că a mai rămas mai puţin de o lună şi jumătate din perioada pe care judecătorul a permis-o RADET, 3 luni după ce s-a declarat falimentul, deci peste o lună şi un pic falimentul va fi definitiv şi în această perioadă scurtă trebuie ca serviciul să fie preluat de o altă entitate, pentru ca să avem apă caldă, sunt sectoare întregi care nu au apă caldă”, a spus Wring, joi, într-o declaraţie de presă făcută înainte să înceapă şedinţa Consiliului General.

Wring le-a transmis bucureştenilor care nu au apă caldă că Primăria nu a plătit subvenţia.

„ELCEN nu a avut bani să plătească gazul, presiunea e scăzută, trebuie să bage, din câte îmi explică cei de la ELCEN, apă de retur şi pe asta înţeleg că o cumpără scump de la Apa Nova, pentru că reţelele RADET-ului ştim cu toţii că nu au fost reabilitate, nici măcar nu au fost făcute reparaţiile strict necesare anul trecut. (...) Intrăm în iarnă cu o reţea în colaps„, a mai declarat Wring.

Ne puteți urmări și pe Google News

Întrebată dacă se fac lucrări de modernizare, Wring a răspuns că aceasta este întrebarea pe care o adresează primarului. „Să ne spună exact care e situaţia - la ce fază sunt cu transferul de activitate, cu dizolvarea societăţii Energetica, care e situaţia financiară între RADET şi ELCEN”, a adăugat Wring.