Dezastru în cinematografie. Se mai închid cinci săli. Au mai rămas doar nouă în toată țara

Dezastru în cinematografie. Se mai închid cinci săli. Au mai rămas doar nouă în toată țara

Cinematografele neperformante nu-și mai pot acoperi cheltu ielile iarna. Cu numai 14 săli funcționale, RADEF zice că sunt șanse de redresare

Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RomâniaFilm (RADEF) a decis ca, începând din acestă săptămână, să închidă cinci cinematografe din ţară. Este vorba de sălile Modern, din Craiova, Republica, din Iaşi, Dacia, din Baia Mare, Sebastian Papaiani, Pitești, şi Central, din Brăila, iar închiderea va fi temporară, în lunile de iarnă. Cei 15 salariaţi aferenţi vor fi trimişi, prin rotaţie, în şomaj tehnic. „Cele cinci cinematografe se vor închide în săptămâna care urmează. Abia am luat această decizie la nivelul conducerii. Sălile se vor redeschide în primăvară”, a explicat Adrian Mironescu, directorul general RADEF. Cinematografele ce urmează să fie închise nu au înregistrat profit, iar directorul a dezvăluit că decizia s-a luat după mai multe discuții la nivelul conducerii, deoarece RADEF nu mai are bani să suporte cheltuielile ridicate.

FOTO: Central - Brăila 

Ne puteți urmări și pe Google News

Până în 1990, Regia era o instituţie care deţinea 600 de săli şi avea 5.000 salariaţi. Acum, la nivelul întregii ţări, mai sunt doar 14 cinematografe funcţionale, iar dintre acestea, numai cinci sunt pe profit. „Cele cinci săli au aparatură digitală 3D şi toate sunt pe profit. Celelalte au aparatură veche, cu DVD-uri, şi sunt pe pierdere”, a explicat Mironescu.

FOTO;Modern - Craiova

Cum s-a luat decizia

„Nu ne putem permite ca să acoperim costurile cu utilităţile în condiţiile în care vânzările de bilete nu acoperă costurile. Pe lângă cele cinci închise, mai sunt patru în aceeaşi situaţie. Din considerente de imagine, Regia continuă să suporte costurile. Un exemplu concret este la Iaşi. Acolo avem două cinematografe: Victoria şi Republica. Amândouă sunt pe pierdere. Iaşiul este un important centru universitar, aşa că vom suporta costurile doar pentru unul, cel care funcţionează mai acceptabil”, a adăugat Mironescu.

FOTO: Republica - Iași

Directorul general spune că pierderi sunt şi în Capitală, dar nu se va închide singurul cinematograf funcțional, Europa. „Va rămâne deschis chiar dacă este pe pierdere. Am făcut un compromis pentru a păstra imaginea Regiei, dar încercăm să diminuăm pierderile. La Craiova, la fel. Sunt două cinematografe, unul cu aparatură 3D, care e pe profit, şi cel de-al doilea, fără dotări moderne, care e pe pierdere şi pe care îl vom închide pe perioada de iarnă”, a adăugat el.

FOTO: Dacia - Baia Mare

Șeful RADEF, la concurență cu Mall-urile

Teoria Mall-urilor a dus la pierzania RADEF, susține șeful RADEF. „Nu este nicio problemă să intrăm în concurență cu cinematografele din Mall și veți vedea că supraviețuim și noi, și ei. Sunt sigur că la Piatra Neamț, când se va deschide Mall-ul, cinematograful Dacia va continua să fie pe profit. Trebuie să vedeți și avantajele noastre. Avem săli plasate în centrul orașelor, în timp ce Mall-urile sunt la periferie. Cred că trebuie să ne păstram avantajul. Regia are și o veste bună: până la sfârșitul anului se va redeschide cinematograful din Deva, cu aparatură digitală, „pe care am căpătat- o în urma unor negocieri cu Media Pro”, a mai dezvăluit Mironescu. Lucrurile se mișcă și în Capitală unde, în urma colaborării cu UCIN, anul viitor, cinematograful Corso va deveni Corso Studio. „În urma proiectului s-ar putea să rezulte și dotarea cinematografului Europa cu un proiector 3 D, speră șeful RADEF.

Sindicatul România Film acuză

Sindicatului Liber România Film a trimis o solicitare ministrului Culturii, Corina Şuteu, pentru stoparea închiderii celor cinci cinematografe din cadrul reţelei România- Film. Sindicaliştii spun că ceea ce se întâmplă este o încercare de intimidare a sindicaliştilor și că se vor închide doar sălile unde lucrau membri ai sindicatului Liber RomâniaFilm. „Mai mult decăt atât, deşi măsura şomajului tehnic trebuia discutată în prealabil cu sindicatul reprezentativ, aceştia au luat decizia, fără acordarea unor măsuri de protecţie a salariaţilor, acum în prag de iarnă, fără o discuţie măcar cu aceştia, ceea ce denotă un comportament inuman”, se arată în scrisoarea trimisă de Sindicatului Liber România Film către Ministerul Culturii. „Facem apel pe această cale la toți oamenii de cultură, în special a celor care au o relație cu cinematografia, să se alieze protestului nostru împotriva acestei conduceri și să ne susțina în demersul nostru de a stopa închiderea celor cinci cinematografe, măcar atâta timp cât RomaniaFilm va mai exista”, se mai spune în solicitare