RA-APPS i-a transmis lui Traian Băsescu o listă cu şapte case pe care să le utilizeze ca reşedinţă, printre care apartamentul din Bulevardul Prezan unde l-a avut ca vecin pe Adrian Năstase, şi două vile în Snagov, Guvernul spunând că Băsescu a refuzat unele dintre case şi nu a răspuns pentru altele, scrie mediafax.ro.
Lista, prezentată miercuri de Guvern, i-a fost transmisă lui Băsescu în luna decembrie, când acesta era încă preşedinte, după ce şeful statului a solicitat Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), în atenţia şi a Secretariatului General al Guvernului, să îi fie atribuită spre folosinţă gratuită o locuinţă de protocol cu destinaţia de reşedinţă, alta decât Vila Lac 3, ocupată în prezent, precum şi un spaţiu ca birou de lucru, după încheierea amndatului prezidenţial, conform legii în vigoare.
Pe listă au fost propuse apartamentul cu şase camere din Bulevardul Constantin Prezan, din clădirea în care Traian Băsescu a locuit, la etaje diferite, cu Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu (cu o suprafaţă de 279 metri pătraţi), Vila 11 din Snagov (2.189 metri pătraţi), Vila 1 A din Snagov (472 metri pătraţi), un spaţiu cu cinci camere şi încă trei camere de serviciu din strada Orbescu (440 metri pătraţi), un imobil cu 9 camere din strada David Praporgescu (295 metri pătraţi), un apartament cu 5 camere din strada Barbu Delavrancea (280 metri pătraţi) şi un apartament cu 8 camere din strada Lev Tolstoi (273 metri pătraţi).
Oficialii Guvernului afirmă că Băsescu a refuzat unele dintre aceste imobile, precum apartamentul din Bulevardul Prezan, şi nu a răspuns în cazul altor spaţii propuse, pe care încă le analizează.
Legea stabileşte că persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui în exerciţi, de pază şi protecţie, precum şi de folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.
Modalităţile concrete de exercitare a acestor drepturi trebuie stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Legea mai prevede că locuinţa de protocol nu poate fi reşedinţa pe care titularul a avut-o ca preşedinte în funcţie.
Vilele RA-APPS de la Snagov au fost subiect de discuţie, pe finalul anului trecut, între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu, Ponta spunând că fostul preşedinte nu va primi dreptul de a se muta într-un astfel de spaţiu, iar Băsescu precizând că el nu a cerut o vilă anume, ci un imobil adecvat, conform legii.
La finele lunii octombrie, premierul Victor Ponta anunţa că discuţia despre "palatul lui Băsescu" se închide, el arătând că a respins propunerea RA-APPS de a i se da şefului statului casa de la Snagov, acest imobil urmând să fie dat în folosinţă unei fundaţii.
În replică, preşedintele Traian Băsescu preciza că nu a cerut o vilă anume, ci o locuinţă de serviciu şi birou, aşa cum prevede legea.
La sfârşitul anului trecut, o vilă din Snagov a RA-APPS, în suprafaţă de peste 600 metri pătraţi şi dotată cu piscină, a fost transferată de Guvern la Ministerul Muncii, cu argumentul că va fi folosită pentru "activităţi specifice în domeniul persoanelor cu dizabilităţi".
RA-APPS deţine mai multe vile la Snagov, cu terenuri în suprafaţă cuprinsă între 12.271 şi 37.958 metri pătraţi, vila atribuită Autorităţii pentru Persoanele cu Dizabilităţi fiind însă una dintre cele mai mari din această locaţie.
Preşedintele Traian Băsescu trebuie să părăsească vila Lac 3 în maximum 60 de zile.