Cum e să demontezi piesă cu piesă, cărămidă cu cărămidă, cui cu cui, un întreg stăvilar, să inventariezi și să conservi peste 150.000 de piese, și apoi să le recompui, așa cum au fost, dar în altă parte? Muncă de chinez bătrân, ar spune unii. Un lucru demn de cartea recordurilor, ar crede alții. Un gen de prețuire pentru istoria orașului este ceea ce se întâmplă toamna aceasta la Timișoara: un om de afaceri care a descoperit în fundația unui imobil pe care se pregătea să îl edifice cel mai mare stăvilar de secol XVIII din Europa a decis să îl redea publicului, plătind nu numai pentru demontarea lui, dar și pentru conservarea și relocarea lui, plus realizarea unui film documentar care prezintă întreaga manoperă.
Lucrările sunt realizate, conform deciziei Ministerul Culturii, pe baza recomandărilor experților autorizați și sub supravegherea arheologilor Muzeului Banatului. Soluția de valorificare a vestigiilor, prin scoatere la suprafață și expunere într-un spațiu public ce va crea un adevărat muzeul în aer liber, este o premieră pentru Timișoara și întreaga zonă de vest a țării, iar dacă luăm în considerare amploarea și faptul că finanțarea este exclusiv privată, putem vorbi de o premieră națională.
Totul a început în urma săpăturilor efectuate în vara anului 2013
La fundația celei de-a cincea clădiri dintre-un ansamblu privat de birouri, când au fost descoperite o serie de vestigii, printre care un stăvilar construit in secolul XVIII de către administrația habsburgică, foarte bine conservat, folosit în cadrul sistemului de apărare din jurul bastionului. Stăvilarul, construit din cărămidă, dale de piatră şi pavat cu lemn, avea rolul de evacuare a apei din şanţul de apărare a cetăţii. Un asemenea obiect storic nu putea fi îngropat în pământ. Au intrat în joc arhitecții și specialiștii în patrimoniu care au stabilit soluția, deloc simplă: mutarea stăvilarului. Acesta a fost demontată piesă cu piesă – peste 150.000 la număr. După lucrările de cercetare, demontare și conservare, constructorii au pregătit deja terenul pentru viitorul amplasament al stăvilarului: o piațetă publică – muzeu la intrarea în City Business Centre.
Reconstruire cu specialiști din Italia și Coreea de Sud
La reconstituirea stăvilarului participă specialiști în conservare și restaurare din România, Italia și Coreea de Sud. Sunt folosite doar piesele originale din lemn, piatră și cărămidă, analizate, conservate și tratate în prealabil. Fiecare element va fi repus la locul său respectându-se exact amplasamentul inițial în cadrul ansamblului, spun realizatorii proiectului. ”Mutarea stăvilarului este o reverență față de istoria orașului. Prin acest proiect, a fost creat un precedent de bune practici în ceea ce privește păstrarea și valorificarea patrimoniului Timișoarei. Aici nu este vorba doar despre restaurarea și expunerea unui stavilar, este un gest de reconstrucție identitară și comunitară, un act educațional și simbolic”, conchide Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș.
Etapa finală a operațiunii constă în remontarea pieselor orginale ale stăvilarului, fiecare în poziția inițială în care a fost găsită, în noul amplasament din Piața 700 ce va permite accesul publicului timișorean odată ce va fi terminat întregul proces. „Putem spune cu certitudine că în primăvara anului 2015, stăvilarul va putea fi admirat în toată splendoarea sa, într-un veritabil punct muzeografic în aer liber, îmbogățit cu o documentație științifică realizată de specialiști din cadrul Muzeului Banatului”, arată Ovidiu Șandor, dezvoltatorul proiectului. Întregul demers va face obiectul unui film documentar în regia lui Florin Iepan, unul din cei mai apreciați specialiști români în acest domeniu.