Lavrov dă asigurări că Rusia nu va folosi arme nucleare tactice. Diplomatul rus l-a trimis pe președintele american la doctor

Lavrov dă asigurări că Rusia nu va folosi arme nucleare tactice. Diplomatul rus l-a trimis pe președintele american la doctor Serghei Lavrov. Sursa foto: Administratia Prezidentiala

După ce au scăpat de rebeliunea grupării de mercenari Wagner, liderii ruși au prins iarăși glas și au început să facă afirmații contra Statelor Unite și Ucrainei. Ministrul de Externe al Rusiei i-a trimis pe președintele SUA și al Ucrainei la un medic, pentru un control medical.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a calificat declarațiile președintelui american Joe Biden și ale omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, cu referire laamenințarea nucleară care ar fi emanat din Rusia drept ”afirmații fără sens”, care nu merită comentate.

”Îmi este greu să comentez ceea ce a spus președintele SUA în ultima vreme, la fel ca și pentru alți observatori în general care se întreabă cum să interpreteze totul. Nu aș pune prea multă greutate pe escapadele verbale care nu au nicio bază reală în acest moment", a declarat diplomatul rus de rang înalt într-un interviu acordat emisiuni de televiziune.

Potrivit lui Lavrov, declarațiile făcute de Zelenski, referitoare la pericolul nuclear care ar veni din Rusia, sunt și mai ”aiuristice”, și pot fi incluse fără probleme în sfera patologică.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Nu am nicio pregătire medicală. Ursula von der Leyen are o diplomă în medicină. Nu pot fi responsabil pentru starea psihologică a unor oameni care își dovedesc în mod repetat, zilnic, această inalienare”, a adăugat Lavrov.

SUA a avertizat că Rusia vrea să folosească arme nucleare

Anterior, secretarul de stat Anthony Biden a declarat, în timpul unui discurs în California, că el crede că amenințarea liderului rus Vladimir Putin de a folosi arme nucleare tactice este reală.

De asemenea, președintele Joe Biden a declarat la începutul acestei săptămâni că amenințarea folosirii de arme nucleare tactice, de către Rusia, este reală

”Când am fost aici, în urmă cu aproximativ doi ani, spunând că sunt îngrijorat de secarea râului Colorado, toată lumea s-a uitat la mine ca și cum aș fi fost nebun. S-au uitat la mine ca atunci când am spus că sunt îngrijorat de faptul că Putin folosește arme nucleare tactice. Este real”, a spus Biden.

Săptămâna trecută, președintele Belarusului, Alexander Lukașenko a declarat că țara sa a început să primească arme nucleare tactice rusești, unele dintre ele, a spus el, fiind de trei ori mai puternice decât bombele atomice pe care SUA le-au aruncat asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki în 1945.

Statele Unite au anunțat că nu intenționează să își modifice poziția privind armele nucleare strategice ca răspuns la această desfășurare și că nu au văzut niciun semn că Rusia se pregătește să folosească o armă nucleară.