Putin râde: „Credeți că rămân aici până la 100 de ani?”

În alegerile prezidențiale desfășurate duminică în Rusia, Vladimir Putin a obținut cel mai mare scor electoral pe care l-a înregistrat vreodată.

Potrivit rezultatelor definitive anunțate uimitor de rapid de Comisia Electorală Centrală, el a fost ales pentru al IVlea mandat cu aproape 77% din voturi. Este un scor cu peste 13 % mai mare faţă de cel cu care a fost ales în 2012 (63,6%). Putin va rămâne la Kremlin până în 2024. Cel puțin.

Deznodământul cursei electorale nu punea semne de întrebare nimănui. Vladimir Putin nu a avut un contracandidat real. Adevărata miza a alegerilor a fost prezența la urne. O prezență importantă i-ar fi sporit legitimitatea internă și externă. Și lui Putin i-a ieșit. Comisia Electorală centrală a anunţat că prezenţa în alegerile de duminică a fost de peste 67%, cu două procente peste cea de la prezidențialele din 2012.

Liderii lumii l-au felicitat pe Vladimir Putin pentru realegerea sa. Preşedintele chinez Xi Jinping a afirmat că parteneriatul cu Rusia se află „la cel mai bun nivel în istorie”. Șefii Kazahstanului, Venezuelei, Boliviei şi Cubei i-au trimis, între alţii, mesaje de felicitare lui Putin. Liderii occidentali au fost mai reținuți. Tensiunile între Rusia şi Occident au crescut în ultimele zile, după otrăvirea unui fost spion rus, la Salisbury. Theresa May a declarat Moscova ”vinovată” de această otrăvire cu „Novicioc”, un agent neurotoxic letal.

 

Germania îl felicită prima

Președintele german Frank-Walter Steinmeier a fost totuși primul dintre liderii occidentali care l-a felicitat pe Putin. El l-a îndemnat să se folosească de ocazia realegerii sale pentru a acționa în vederea unei normalizări a relaţiilor cu Germania şi Europa Occidentală.

Germania are interese economice majore în Rusia, dacă ar fi numai să amintim de proiectul conductei de gaze Nord Stream 2 care va dubla capacitatea de transport a gazelor dinspre Rusia spre Germania. Ministrul german de Externe Heiko Maas, aflat la Bruxelles, a declarat că Moscova rămâne un partener dificil. ”Noi vrem să rămânem în dialog”, a subliniat şeful diplomaţiei germane.

 

Tensiunile cu Occidentul i-au adus Victoria

Media ruse scriu că tensiunile, fără precedent, cu Occidentul au contribuit la marea victorie a lui Vladimir Putin în alegerile prezidențiale de duminică. Mai mulți analiști și oameni politici ruși au subliniat că diabolizarea lui Putin în Occident a avut efect invers în Rusia: o unire fără precedent în jurul persoanei sale. Putin (65de ani) a fost întrebat după anunțarea victoriei sale despre un eventual nou mandat până în 2030. El a râs părând să îndepărteze ipoteza:. ”Mi se pare că ceea ce spuneți este un pic ridicol. Să facem socoteala. Voi rămâne aici până la (vârsta de) 100 de ani? Nu!”.