Rebeliunea Wagner. Propagandistul Vladimir Soloviov se teme de război civil în Rusia. Mesaj pentru mercenarii lui Prigojin

Rebeliunea Wagner. Propagandistul Vladimir Soloviov se teme de război civil în Rusia. Mesaj pentru mercenarii lui Prigojin Sursa foto: Fundaţia Anticorupție- Alexei Navalnîi

Unul dintre cei mai importanți propagandiști ai Kremlinului, Vladimir Soloviov, și-a exprimat temerile legat de posibilitatea izbucnirii unui război civil în Rusia. El i-a îndemnat pe mercenarii din grupul condus de Evgheni Prigojin să renunțe la rebeliunea împotriva lui Vladimir Putin. Soloviov este cel care, în urmă cu câteva ore amenința cu un război nuclear în România.

Vladimir Soloviov s-a filmat și a postat pe rețelele de socializare un videoclip selfie în care îi îndeamnă pe rebelii Wagner să pună capăt conflictului. El și-a exprimat temerile cu privire la posibilitatea izbucnirii unui război civil, în Rusia, între mercenarii lui Evgheni Prigojin și trupele de securitate ale Kremlinului.

„Nu suntem noi ruși? Nu ne iubim Patria Mamă?” a spus Soloviov, după cum a relatat The New York Times.

Mesajul său este asemănător cu cel transmis de Vladimir Putin în discursul pe care l-a susținut sâmbătă dimineață, după ce a izbucnit rebeliunea. Putin a evocat situația din 1917 care a dus la izbucnirea revoluției bolșevice și, ulterior la războiul civil, dintre bolșevicii roșii și susținătorii vechiului regim, rușii albi.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Orice acțiuni care încearcă să ne dividă reprezintă o trădare a poporului nostru, o trădare a tovarășilor care lucrează și luptă pentru noi, o trădare a poporului rus. Atunci, în 1917, când era Primul Război Mondial, această armată a reușit să elibereze. Atunci armata a fost întoarsă, reprezentând o pierdere imensă de teritoriu. Ca rezultat, a fost o tragedie, unde ruși au ucis ruși și am intrat într-un război civil, iar beneficiul a fost derivat pentru diferiți aventurieri, pentru cei care încearcă să dezbine țara. Noi nu vom lăsa asta să se întâmple din nou. Ne vom apăra poporul și statul, incluzând împotriva trădării interne. Și cu asta ne confruntăm astăzi, cu o trădare”, a declarat Vladimir Putin în discursul său televizat.

Soloviov amenința România cu un atac nuclear

În urmă cu câtva timp, propagandistul de la Kremlin, Vladimir Soloviov, amenința România cu un război nuclear. Mult mai sigur pe el, în condițiile în care rebeliunea lui Prigojin nu izbucnise, propagandistul spunea că România ar trebui distrusă în cazul în care va antrena piloți ucraineni pe avioane F-16. România ar trebui să dispară, sub atacul unor lovituri nucleare tactice, spunea Soloviov.

„Înseamnă că România nu va mai fi. Înseamnă că România va trebui atacată cu arme nucleare tactice”, a spus Soloviov, în emisiunea pe care acesta o realizează la postul de televiziunea Rossia-1.

Odată cu aceste amenințări, România intră în galeria statelor amenințate de propaganda lui Putin cu atacuri nucleare, alături de Polonia, țările baltice, Marea Britanie, Germania, Statele Unite și chiar Moldova.