Primul locatar de la Kremlin a anuntat ca nici dupa retragerea sa din functia de sef al statului rus nu va renunta la un anumit control asupra politicii.
Vladimir Putin sustine azi discursul anual privind starea natiunii.
Presedintele rus a anuntat ca nu are de gand sa impuna modificarea Constitutiei pentru a obtine inca un mandat in fruntea statului.
Vladimir Putin a precizat ca isi va mentine influenta asupra politicului dupa ce va parasi fotoliul de la Kremlin.
Potrivit analistilor politici, liderul rus s-ar putea concentra in ultimele sale luni la Kremlin pe eforturile de a folosi veniturile din industria de petrol rusa in atingerea unui nivel mai bun de trai pentru rusii obisnuiti.
Vladimir Putin a declarat in fata Parlamentului, ca bani din strainatate sunt folositi pentru ingerinte in chestiunile interne ale Rusiei si a cerut legi mai dure pentru combaterea "extremismului", informeaza Reuters.
"Exista un aflux de bani straini folositi pentru ingerinte in chestiunile noastre interne", a spus liderul de la Kremlin.
"Unii oameni nu se feresc sa foloseasca cele mai murdare metode, incurajand ura interetnica si religioasa in tara noastra multinationala", a subliniat Putin.
Kremlinul critica frecvent opozitia si ONG-urile pentru drepturile omului, pe care le acuza ca sunt finantate din strainatate pentru destabilizarea Rusiei.