Modelul Macron – Merkel – UE face pui în Rusia. Putin instituie „KGB-ul Internetului”

Modelul Macron – Merkel – UE face pui în Rusia. Putin instituie „KGB-ul Internetului”

Legea „suveranităţii digitale” va permite ca, în situaţii de criză politică majoră, Kremlinul să rupă şi să izoleze regiuni întregi ale ţării de reţeaua mondială de internet WWW şi, la nevoie, chiar întreaga Rusie.

Pe 19 august 1991, când televiziunea sovietică difuza în buclă „Lacul lebedelor”, cetăţenii Uniunii sovietice au ştiut că se întâmplă ceva. Cu puţin timp înainte, Mihail Gorbaciov fusese sechestrat, într-o tentativă de lovitură de stat. „Pentru a pune mâna pe Kremlin trebuie să pui mâna pe televiziune”, avea să declare un consilier al lui Gorbaciov.

Vladimir Putin a ţinut minte această vorbă şi a aplicat-o atunci când a venit la putere în 2000, instituind un control total asupra televiziunii. Pe atunci, aceasta era principala sursă de informaţii. Însă dezvoltarea internetului şi a reţelelor sociale a erodat încet-încet monopolul TV.

Potrivit unui studiu realizat de institutul independent Levada, încrederea ruşilor în televiziune a scăzut din 2009 cu 30 de procente, ajungând azi sub 50%. În schimb, numărul celor care au încredere în informaţiile de pe internet s-a triplat în aceeaşi perioadă, ceea ce înseamnă aproape un sfert de populaţie. Deşi vârstnicii continuă să-şi ia cea mai mare parte a informaţiilor de la TV, tinerii de 18-24 de ani se informează majoritar de pe internet.

Ne puteți urmări și pe Google News

YouTube este cel mai mare rival al monopolului televiziunii de stat, vizionat de 82% din populaţia cu vârsta între 18 şi 44 de ani. Prin comparaţie, Canalul Unu, principalul post rus, este vizionat de 83% dintre persoanele acestui grup de vârstă.

Naţionalizarea internetului

Ştirile sunt a patra categorie ca popularitate pe YouTube, după rubricile de bricolaj, muzică şi dramă, arată studiul Levada. Opozantul nr. 1 al lui Putin, Alexei Navalnîi, are două canale personale pe YouTube, a căror audienţă s-a dublat în ultimul an. Programul personal al lui Navalnîi, difuzat săptămânal, este privit live de aproape 1 milion de ruşi. Prin comparaţie, principala emisiune de ştiri a Canalului Unu este privit în fiecare seară de 3-4 milioane de ruşi. De aceea, Kremlinul este disperat să controleze internetul, arată o analiză publicată de The Economist. „Guvernul încearcă să găsească un mijloc pentru a transforma internetul în televiziune”, declară Gregori Asmolov, expert în internetul rus la King’s College din Londra. Dar aceasta, explică el, necesită nu doar o reglementare strictă, dar şi un control asupra infrastructurii fizice şi asupra surselor de conţinut.

Luna trecută, Duma de Stat a aprobat o lege privind „suveranitatea digitală”, prin care să poată rupe internetul rus de cel global. Mai mult, legea prevede amenzi de până la 1350 de euro pentru postările de pe internet, care demonstrează „o lipsă de respect pentru societate, pentru patrie, pentru simbolurile oficiale ale Rusiei, constituţie şi autorităţi”.

 

Sindromul „Lacul lebedelor”

La începutul anilor 2000, Vladimir Putin se pronunţa pentru o deplină libertate pe internet. Lucrurile s-au schimbat din 2011, când Kremlinul a încercat să falsifice alegerile parlamentare. Site-uri precum Golos („Vocea”) au adunat mii de voluntari care au monitorizat scrutinul şi neregulile sale. Ca urmare, ruşii au ieşit în stradă în număr mare pentru a protesta. Putin a declanşat represiunea online şi offline, prin atacuri cibernetice (aşa-numitele atacuri „denial-of-service”), noi reglementări şi urmărirea penală a activiştilor.

În 2014, Putin afirma că internetul este un proiect CIA şi a cerut companiilor naţionale importante să-şi mute serverele în Rusia. După un model care a proliferat şi în Franţa şi Germania, şi se află în pregătire la nivelul întregii Uniuni Europene, Kremlinul a creat o „poliţie cibernetică”, pentru a căuta conţinutul interzis şi a-l cenzura.

Regimul a făcut presiuni asupra lui Pavel Durov, co-fondatorul VKontakte, un fel de Facebook rusesc, să divulge informaţii despre utilizatori către FSB (fostul KBG). Durov a refuzat, dar nu a mai putut rezista presiunilor şi a fost nevoit să-i vândă reţeaua lui Alişer Usmanov, un mogul apropiat de Kremlin. Usmanov nu s-a sfiit să dea autorităţilor date despre utilizatori, ceea ce, spune The Economist, a dus la mai multe arestări.

Potrivit Agora, o organizaţie de apărare a drepturilor omului, din 2015, procurorii ruşi au făcut 1.295 de dosare penale pentru infracţiuni online, 143 încheinduse cu condamnări.

Acest val de represiune brutală a dus la o îndepărtare a utilizatorilor tineri. De aceea, regimul a schimbat tactica, instituind reguli mai dure pentru furnizorii de internet. Legea „supravegherii digitale” îi obligă pe aceştia să instaleze echipamente de monitorizare care pot fi controlate dintr-un centru unic de comandă. Astfel, statul va putea filtra traficul de internet şi, la nevoie, să izoleze regiuni întregi sau chiar toată Rusia de reţeaua mondială, Worl Wide Web.

Aplicarea acestor metode ar semăna cu o lovitură de ciocan dată unui computer, scrie The Economist. Kremlinul va avea un buton pentru a întrerupe internetul, în cazul apariţiei unei crize politice, dar aceasta nu va împiedica criza să se producă. În 1991, aproape nimeni nu avea acces la internet, dar toată lumea a înţeles că este o situaţie de criză când a văzut că Lacul lebedelor este difuzat în buclă.