Putin, invingator pe terenul lui Bush

Relatiile dintre presedintele SUA George W. Bush si cel al Rusiei, Vladimir Putin, au parut sa se amelioreze in urma intalnirii neoficiale de la resedinta sefului Casei Albe din Kennebunkport, statul Maine.

Totusi, partidele de pescuit, imbratisarile, zambetele si meniul bogat in homari nu au condus la rezolvarea principalelor divergente dintre cele doua parti, noteaza BBC.

Putin a reluat ideea ca SUA sa amplaseze scutul antiracheta in Azerbaidjan si nu in Europa Centrala, si a mers chiar mai departe. El a sugerat extinderea sistemului astfel incat de acesta sa beneficieze si alte tari europene, precum si Alianta Nord-Atlantica, iar discutiile pe aceasta tema sa aiba loc in cadrul Consiliului Rusia-NATO. Totodata, liderul de la Kremlin a propus crearea unui centru de schimb de informatii la Moscova si a unuia la Bruxelles.

Putin i-a propus omologului sau american sa construiasca o noua baza radar in sudul Rusiei si sa o modernizeze pe cea din Azerbaidjan, fapt care, in opinia lui, ar duce la o cooperare stransa in materie de securitate intre cele doua parti.

Propunerile seful Federatiei Ruse sunt doar o gaselnita diplomatica, menita a disimula faptul ca el nu este dispus sa faca vreo concesie, releva BBC. Astfel, multi analisti au ajuns la concluzia ca Putin a fost cel care a iesit in evidenta la aceasta intalnire neoficiala.

George W. Bush a raspuns cu precautie acestor propuneri, catalogand atitudinea presedintelui rus drept „o miscare constructiva si indrazneata din punct de vedere strategic”. Totodata, el a reafirmat ca Cehia si Polonia, tarile unde ar urma sa fie amplasate elementele scutului american antiracheta, trebuie sa fie incluse in acest proiect.

Pe de alta parte, Vladimir Putin a fost de-a dreptul sfidator cand presedintele american a adus in discutie subiectele legate de libertatea presei si democratia din Rusia. El a declarat ca Rusia nu va accepta „niciodata, niciodata, niciodata” vreo interferenta in treburile sale interne.