Putin amenință Europa. Arma preferată a Kremlinului stârnește panica

Putin amenință Europa. Arma preferată a Kremlinului stârnește panica

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că există riscuri ca tranzitul de gaz natural spre Europa prin Ucraina să se întrerupă, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Prezentul acord privind tranzitul de gaz între Rusia şi Ucraina expiră la finalul acestui an şi Moscova a anunţat că ia în considerare încheierea unui acord pe termen scurt cu Kievul, întrucât are nevoie de timp pentru a termina de construit conductele care ocolesc Ucraina pentru a continua exporturile de gaz spre Europa, cea mai mare piaţă a sa pentru exporturile de gaz.

Rusia și Ucraina au o lungă istorie de dispute pe tema tranzitului gazelor naturale, în condițiile în care conductele care transportă gazul pe care Europa îl importă din Rusia trec pe teritoriul Ucrainei, iar Ucraina încasează taxe pentru aceasta. Europa importă de la Gazprom aproximativ un sfert din gazul pe care îl consumă și 80 la sută din aceste importuri tranzitează Ucraina.

Cea mai gravă criză în domeniul gazelor s-a înregistrat la sfârșitul anului 2005 - primele zile din 2006, când Rusia a sistat, în plină iarnă, furnizarea gazelor către Europa din cauza disputelor comerciale cu Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurate în Brasilia, la finalul summitului BRICS, Putin a salutat încetarea ostilităţilor între forţele ucrainene şi separatiştii pro-ruşi în două dintre punctele tensionate din estul Ucrainei. Putin a declarat presei că nu are în prezent planuri de a se întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski înainte de summitul în patru dedicat situaţiei din Ucraina.

Progresele realizate în convorbirile dintre Moscova şi Kiev pe 1 octombrie au părut să deschidă calea pentru primul summit Ucraina-Rusia-Germania-Franţa dedicat conflictului în ultimii 3 ani, notează Reuters.