Putin a scos în evidenţă faptul că în timpul campaniei sale electorale, Trump a promis să îmbunătăţească relaţiile dintre cele două state.

„Ştim că, inclusiv în timpul precedentei sale campanii electorale, (Trump) s-a pronunţat în favoarea unei normalizări (a relaţiilor SUA-Rusia), dar din nefericire acest lucru nu s-a întâmplat deocamdată”, a declarat Putin

„Dar nu avem nicio pretenţie pentru că vedem ce se întâmplă pe scena politică american”, a adăugat preşedintele rus.

Putin a apreciat că „agenda politică internă” nu-i permite lui Trump să ia măsurile menite să îmbunătăţească substanţial relaţiile bilaterale şi a adăugat că, indiferent de situaţie, Moscova va colabora cu orice administraţie a SUA în măsura în care şi Washingtonul îşi doreşte acest lucru.

Potrivit lui Vladimir Putin, Rusia are armament capabil să neutralizeze orice fel de ameninţare provenită din locurile de desfăşurare a rachetelor NATO, în Polonia şi România.

„În mod evident, reprezintă o ameninţare pentru noi, deoarece este o încercare de „a nivela” potenţialul nostru nuclear strategic. Este sortită eşecului această încercare, este deja evident”, a insistat Putin

 

Te-ar putea interesa și: