Putin a decis deschiderea robinetului de gaze

Vladimir Putin a dat, aseară, undă verde pentru reluarea livrărilor de gaze către Europa, prin Ucraina, începând de astăzi, de la 9.00 (ora României).

Într-o între vedere cu pre mierul Rusiei, Aleksei Miller (preşedintele gi gantului Gazprom) a anunţat: „Vom pompa gaz de mâine (n.r. - azi), de la ora 10.00, ora Mos covei (n.r. - un ceas mai devreme în România)“. Potrivit tele viziunii ruse, premierul Putin a replicat: „De acord. Începeţi treaba.“

Rusia promisese că reia livrările de gaze către Europa în această dimineaţă, aşa cum a anunţat ieri şi preşedinţia cehă a Uniunii Europene, potrivit AFP. „Vladimir Putin mi-a confirmat explicit că, imediat ce observatorii vor fi la faţa locului, gazul va începe să circule. Sper că această promisiune va fi respectată. Nu mai putem accepta noi întârzieri sau scuze“, a spus, la rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, într-o conferinţă de presă co mună cu preşedintele României, Traian Băsescu, şi cu premierul Emil Boc.

Cei trei oficiali au discutat despre ne cesitatea realizării unor proiecte alternative care să asigure aprovizionarea cu energie a Uniunii Europene. Băsescu a arătat importanţa planurilor de interconectare a României cu Ungaria şi Bulgaria, exprimându-şi regretul că nu a putut ajuta vecinul de la sud cu un transport de gaze din Ucraina, din cauza inexistenţei unei conectări directe între cele două state.

Cinci miliarde de euro în plus pentru interconectări

Planurile Transgaz includ realizarea conductei Arad-Szeged, care va lega România de Ungaria şi va fi gata în 2010. Conducta de legătură cu Bulgaria, de la Giurgiu-Ruse, este doar în stadiu de proiect. Gazoductul va avea 8 kilometri şi va costa 11,5 milioane de lei, însă nu au fost stabilite încă etapele implementării proiectului. De altfel, Barroso a afirmat că fondurile europene destinate proiectelor de interconectare vor fi suplimentate cu 5 miliarde de euro.

Europa va trebui să mai aştepte însă gazele ruseşti, pentru că Ucraina poate asigura tranzitul, din punct de vedere tehnic, abia după 36 de ore după ce încep livrările din Rusia, potrivit Comisiei Eu ropene. Directorul general al Transgaz, Ioan Rusu, ne-a explicat că nu se poate aprecia în cât timp va reveni la normal importul de gaze în România.

„Marţi (astăzi - n.r.), dacă Gazprom începe livrările, Dispeceratul Balcanic ne va notifica, oficial, la ce oră putem deschide robinetul să primim im - porturile“, a precizat Rusu.

Compania rusă Gazprom a anunţat că Ucraina a blocat livrările de gaz către Europa Vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, a spus că nu a reuşit să transporte gazul spre vest, la câteva ore după ce compania reluase aprovizionarea cu gaze a ţărilor europene.

Ucraina a spus că nu poate pompa gazul pentru că Rusia a schimbat ruta de tranzit. Moscova neagă această acuzaţie. Comisia Europeană a anunţat, astăzi, că "foarte puţin gaz livrat în Europa", în ciuda anunţului Rusiei privind reluarea livrărilor prin Ucraina, adăugând că situaţia este "foarte gravă".

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 13:40