Puterea uriașă a Teheranului. Sunt siliți americanii să atace programul nuclear iranian?

Puterea uriașă a Teheranului. Sunt siliți americanii să atace programul nuclear iranian? Sursa f

Iranul are mii de rachete cu rază scurtă și medie și ar putea foarte probabil să atingă ținte aflate la o distanță considerabilă, de pildă în Africa de Est, Europa de Est și de Sud, Rusia, India și China de vest, scrie expertul american Caleb Larson

Programul nuclear iranian reprezintă o adevărată bombă cu ceas pentru pacea din Orientul Mijlociu. Nici SUA, nici Israelul nu pot permite Teheranului  să obțină arme nucleare,, pentru că iranienii excelează în ceea ce privește rachetele, ba chiar există informații că ar fi testat deja rachete capabile să transporte focoase nucleare.

De-a lungul anilor, Teheranul s-a concentrat pe acest fel de arme. Totul a pornit de la concluziile pe care le-au tras șefii militari după războiul cu Irakul. Iranienii au îrealizat că este mai ușor și mult mai ieftin să-și bazeze apărarea pe rachete, pentru că avioanele sunt mult mai scumpe și necesită mari eforturi în ceea ce privește întreținerea lor.

Drept urmare, iranienii au dezvoltat o gamă largă de rachete capabile să apere spațiul aerian al țării, dar și zonele considerate de importanță vitală, precum Strâmtoarea Ormuz și întregul Golf Persic. De asemenea, tot cu ajutorul rachetelor, regimul de la Teheran e capabil să-și amenințe inamicii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Arsenalul de rachete al Teheranului este unul dintre cele mai diverse din Orientul Mijlociu, pentru că Iranul se bazează în principal pe variante îmbunătățite pe plan intern ale unor modele sovietice / rusești și chineze.

Câteva dintre aceste rachete sunt într-adevăr remarcabile. Programul de dezvoltare pentru racheta Fateh-110 a început la mijlocul anilor ’90. Testarea a continuat până la începutul anilor 2000, iar producția în serie a început în 2003. Fateh-110 are o rază de acțiune de aproximativ 210 kilometri și poate transporta  p încărcătură explozivă de 500 de kilograme. Aceste rachete pot fi instalate pe lansatoare mobile, ceea ce face mai dificilă localizarea lor.

Iranul amenință Washintonul cu un atac cu rachete în SUA. Al Treilea Război Mondial.

Panică nucleară! 2020 e anul în care Iranul va deține arma atomică…

Iranul susține că are capacitatea de a produce pe scară largă rachete Fateh-110. Există zvonuri că iranienii ar fi livrat astfel de rachete și aliaților săi din milițiile Hezbollah, dar nu se știe dacă nu cumva aceste rachete nu au fost distruse în timpul atacurilor israeliene.

Racheta Shahab-1 este, în esență, o variantă a rachetelor Scud SS-1 rusești. Modelul a fost dezvoltat de sovietici pornind dela faimoasele rachete V-2 folosite de naziști pentru a teroriza Marea Britanie spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial. La fel ca SS-1 Scud, Shahab-1 are o rază de acțiune de 330 de kilometri.

Racheta Shahab-1 a fost dezvoltată în timpul conflictului din anii 80 cu Irak. Iranul avea nevoie de o putere de foc mult mai mare decât cea furnizată de artileria pe care o avea la dispoziție, dar nu era dispus să-și riște avioanele militare. Ca urmare, Teheranul a apelat la Libia și Siria pentru rachete. După războiul cu Irak, Iranul a dorit să-și dezvolte capacități interne de producție și a apelat la Coreea de Nord pentru tehnologia necesară.

Cele mai periculoase arme pe care se pot bizui iranienii sunt rachetele Sejjil. Cu o rază de acțiune de 2.000 de kilometri, aceste rachete sunt capabile să transporte încărcături de  500-1.000 de kilograme. Din câte se pare, racheta Sejjil a fost proiectată pe plan intern, scrie Caleb Larson pe site-ul nationalinterest.org.