Evenimentul Zilei > Actualitate > Putea fi Al 3-lea Război Mondial! Marea Britanie a creat un plan de „negândit”
Putea fi Al 3-lea Război Mondial! Marea Britanie a creat un plan de „negândit”

Putea fi Al 3-lea Război Mondial! Marea Britanie a creat un plan de „negândit”

Da, omenirea putea fi lovită de Al 3-lea Război Mondial dacă Marea Britanie punea în aplicare planul de invadare a Uniunii Sovietice, plan pe care îl ceruse celebrul Sir Winston Leonard Spencer Churchill, fostul prim-ministru al Regatului Unit în Al Doilea Război Mondial.

În cartea „Churchill’s Third World War: British Plans to Attack the Soviet Empire, 1945”, autorul Jonathan Walker – membru în Comisia britanică pentru istorie militară și cercetător onorific în studii de război la Universitatea din Birmingham – este cel care devoalează motivaţiile din spatele acelui plan.

Şi cum un asemenea subiect nu putea trece neobservat pentru o publicaţie de talia The National Interest (n.r. – revistă americană bilunară conservatoare dedicată afacerilor internaționale), scriitorul şi jurnalistul Michael Peck a realizat o sinteză a volumului care arată, printre altele, la ce nivel ajunsese Churchill (n.r. – fost ofiţer în Armata Britanică) să perceapă realităţile şi ameninţările acelor vremuri.

Peck este specializat în probleme ce ţin de apărare și securitate națională, afaceri militare, politica externă, tehnologia de apărare, istoria militară și strategiile de luptă. Dincolo de colaborarea cu The National Interest, el a mai publicat pentru Foreign Policy Magazine, Politico, Wired, Forbes, Washington Post, USA Today, Slate, Defense News, Small Wars Journal și Aerospace America Magazine.

Operation Unthinkable, istoria unui plan

Operation Unthinkable (n.r. – Operaţiunea de negândit) a încolţit în mintea lui Winston Churchill chiar în primăvara anului 1945, cu doar câteva luni înainte de finalul celui de-Al Doilea Război Mondial (n.r. – 2 septembrie 1945). Atunci le-a cerut responsabililor din Armata Britanică să pregătească un plan secret.

Cine îl cunoştea bine ştia că nu era nimic nou. Hiperenergicul Churchill venea întotdeauna cu planuri. Unele inteligente, altele nebunești. Dar acest plan era dincolo de toate acestea: Churchill dorea un plan în urma căruia Marea Britanie urma să invadeze Uniunea Sovietică.

La începutul anului 1945, America era concentrată să termine Germania și apoi să doboare Japonia. Dar privirea lui Churchill sesizase un nor întuneric ce putea învălui Europa. O întrebare nu-i dădea linişte: ce s-ar întâmpla cu o Armată Roșie ar ocupa inima Europei?

După cum vom vedea, nu era nimic exagerat în această idee… Stalin revocase deja acordurile anterioare – motivul pentru care Marea Britanie intrase în război în 1939 – conform cărora Polonia va fi liberă. În schimb, Guvernul Poloniei a fost ticsit cu susținători sovietici, în timp ce luptătorii de rezistență polonezi au ajuns în închisorile NKVD.

România, Ungaria și Cehoslovacia erau sub control sovietic, iar Grecia și Turcia erau vizate de amenințare. După predarea inevitabilă a Germaniei, imensa forță americană din Europa urma să se mute în Pacific. Practic, o invitaţie la o lecţie de khorovod pentru sovietici. Şi cum britanicii nu erau prea pasionaţi de dansurile populare ruseşti…

Atacul urma să înceapă la 1 iulie

Astfel, planificatorii britanici au conceput Operaţiunea de negândit, un nume mai mult decât potrivit pentru ceea ce ar fi fost Al 3-lea Război Mondial. Ce putea fi o sarcină mai inimaginabil decât încercarea de a găsi pentru Marea Britanie – ruptă și epuizată după două războaie mondiale – o cale de a lansa un război preventiv pentru a învinge colosul sovietic?

Cu toate acestea, chiar dacă Marea Britanie a pierdut din măreţie până în 1945, ordinele erau ordine și planificatorii militari sunt obișnuiți să elaboreze răspunsuri la cele mai improbabile situații neprevăzute. Așa că s-au dus la muncă și, până în 1945, au elaborat un plan.

Atacul urma să înceapă pe 1 iulie 1945, pentru a permite desfăşurarea operațiunilor înainte de sosirea iernii, anotimpul care i-a ajutat de atâtea ori pe ruşi în istoria conflictelor militare. Aceștia au presupus că serviciile de informații sovietice vor detecta pregătirile aliate și astfel vor face imposibilă o ofensivă-surpriză în stilul Operațiunii Barbarossa.

Astfel, era de aşteptat ca aliații să aibă o luptă dură încă de la început. Care aliaţi? Parcă era doar planul britanicilor… Ei, bine, Operațiunea Unthinkable a prevăzut o ofensivă a armatelor anglo-americane, sprijinite de un contingent polonez liber (canadienii au fost, de asemenea, informați despre plan).

Similitudini cu planul lui Hitler

Aceste forțe ar fi urmat să spargă apărarea sovietică din Germania. Se aștepta ca sovieticii să-și comaseze blindatele de-a lungul râurilor Oder și Neisse, pe care sovieticii le transformaseră în noua graniță între Germania și Polonia. În jurul portului Stettin (n.r. – astăzi Szczecin) s-ar fi purtat o gigantică luptă între blindate,  asemănătoare celei de la Kursk.

Dacă aliații ar fi câștigat-o, ar fi avansat de-a lungul unei linii lungi de 250 de mile, între Danzig și Breslau, unde s-ar fi oprit pentru a evita expunerea flancului lor la un atac sudic al forțelor sovietice din Cehoslovacia. În mod ironic, planul avea multe asemănări cu Operațiunea Barbarossa a lui Hitler, care se baza, de asemenea, pe înfrângerea forțelor sovietice în apropierea frontierei ruse pentru a evita o campanie prelungită adânc în interiorul acelei vaste națiuni.

„Planificatorii credeau că, dacă ar fi putut securiza această linie de la Danzig la Breslau până în toamna anului 1945, ar pu putut fi suficient să-l subjuge pe Stalin. Dar dacă aliații atingeau această linie până în toamnă (scăpând de avantajul uriaș pe care sovieticii îl dețineau cu privire la personal) și Stalin nu s-ar fi răzgândit cu privire la controlul Europei de Est, atunci, ce?

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: