Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, îi solicită premierului Victor Ponta să îşi asume responsabilitatea pentru neînceperea lucrărilor la autostrada Sibiu-Piteşti şi să îşi prezinte demisia.
"Premierul încearcă în mod ipocrit să paseze responsabilitatea întârzierii începerii acestui important proiect de autostradă către cei care au contestat licitaţia la studiul de fezabilitate şi Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), o instituţie independentă. Ponta ar fi probabil mulţumit dacă numai firmele de casă ar câştiga licitaţiile, iar celelalte companii nu ar avea posibilitatea de a contesta rezultatele licitaţiilor, ca într-un veritabil regim nord-coreean. Ar fi poate indicat să consulte raportul de activitate al CNSC pentru a vedea că în aproape 98% din cazuri deciziile acestuia sunt confirmate în justiţie: doar 1,2% au fost casate de instanţe şi alte 1,2% au fost modificate în parte. Pentru întârzierea începerii lucrărilor la autostrada Sibiu-Piteşti responsabili sunt premierul Ponta şi prietenul şi partenerul său de afaceri, Dan Şova, cel care a refuzat timp de un an şi jumătate să lanseze licitaţia pentru revizuirea studiului de fezabilitate", afirmă Stroe într-un comunicat de presă.
El susţine că lucrările la autostradă trebuiau să înceapă anul acesta, din bani europeni, astfel încât românii să poată avea o legătură directă pe autostradă de la est la vest.
"Ponta a vrut însă să saboteze acest proiect de autostradă pentru a creşte traficul spre Comarnic-Braşov, un proiect care ar fi costat 8 miliarde de euro şi de care şi-a legat viitorul politic atunci când a promis că nu va mai candida în 2016. Comisia Europeană nu a putut fi însă păcălită de hărţile colorate pregătite de Şova şi Ponta!", este de părere purtătorul de cuvânt al PNL.
Stroe atrage atenţia că în situaţia în care lucrările la această autostradă nu vor începe mai devreme de 2017-2018, compania Dacia-Renault pare să fie condamnată la relocare.
"Economia României, marii transportatori, deschiderea portului Constanţa ca poartă de intrare în Uniunea Europeană sau continuarea proiectului investiţional Dacia-Renault, atât de important pentru România, depind de autostrada Sibiu-Piteşti, legătura care lipseşte în coridorul de la Constanţa la Nădlac. Dacia-Renault pare condamnată la relocare în condiţiile în care data de începere a lucrărilor nu poate fi mai devreme de 2017-2018, iar finalizarea acestora în 2022, aşa cum au estimat de altfel şi cei din conducerea CNADNR audiaţi recent la Comisia de Transporturi din Camera Deputaţilor", declară el.