Editura Evenimentul si Capital

Mark Gray: Procedura recomandată de Comisia Europeană pentru desemnarea șefilor Parchetelor NU A FOST URMATĂ

mark_gray
Autor: | | 26 Comentarii | 1780 Vizualizari

Purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, a declarat pentru HotNews că procedura de numire a șefilor la Parchetul General și DNA nu a fost urmată, dar că e important ca următorii pași să fie respectați. El a subliniat că rolul CSM este clar în acest proces și că instituția ar trebui să aibă posibilitatea de a-și da avizul asupra nominalizărilor.

###"Procedura pe care Comisia Europeană a recomandat-o nu a fost urmată. Cred că asta trebuie spus clar", a declarat Mark Gray. "Trebuie să ne concentrăm pe paşii următori, există o expresie în engleză - nu trebuie să plângem după laptele vărsat. Cred că asta e important şi nu are rost să ne mai uităm înapoi", a mai spus Gray."Este important să continue procedura care dă ocazia CSM să analizeze candidaţii nominalizaţi. În acest moment ne concentrăm pe acest lucru. Putem discuta ore întregi despre ce trebuia şi ce nu trebuia făcut în trecut, dar suntem acum unde suntem", a mai spus Mark Gray. Acesta a subliniat că, pentru Comisia Europeană, "CSM are un rol clar în acest proces, potrivit legii: să-şi dea avizul pe aceste nominalizări"."Comisia crede că CSM trebuie să aibă această posibilitate. Credem că acest lucru trebuie să se întâmple şi apoi va fi rândul preşedintelui să facă următoarea mişcare", a mai spus Mark Gray. "Ne vom face cunoscut punctul de vedere în diferitele stadii ale procedurii de numire a şefilor de parchete, aşa cum facem şi acum. În cele din urmă, e sarcina autorităţilor romane de a lua deciziile şi de a decide cum avansează", a adăugat purtătorul de cuvânt al CE. Acesta a evitat să se pronunțe cu privire la persoanele nominalizate de premierul Victor Ponta pentru șefia Parchetului General și a DNA. În cel mai recent Raport MCV, dat publicității în ianuarie, României i se recomanda să recurgă la o procedură clară și transparentă pentru numirea șefilor celor două instituții, iar aceștia să fie aleși "dintr-un număr suficient de mare de candidați de înaltă calitate profesională", cu rezultate în acțiunea anticorupție. Premierul Victor Ponta a anunțat săptămâna trecută, însă, că, în calitatea de ministru interimar al Justiției, îi propune pe Tiberiu Nițu ca Procuror General și pe Laura Codruța Kovesi ca șef al DNA. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a devansat astăzi calendarul avizării celor şase candidaţi propuşi pentru funcţiile de conducere din parchete, aceştia vor fi intervievaţi la 8 şi 9 mai, iar avizele vor fi trimise Ministerului Justiţiei în 10 mai. Inițial, CSM urma să se pronunțe abia la începutul lunii iunie. CITIȚI ȘI:
  • UPDATE. CSM a devansat calendarul avizării candidaţilor propuşi pentru funcţiile de procurori şefi | VIDEO
  • VIDEO Victor Ponta: Nu cred că e Kovesi omul lui Traian Băsescu
  • Victor Ponta: Am propus-o pe Kovesi la șefia DNA pentru a elimina orice suspiciune
  • ANALIZĂ EVZ. O zi de HAOS ÎN USL. Năuciți, liberalii au rămas fără ministerul Justiției. Antonescu și Voiculescu, reacții paradoxale. E în comă USL? | VIDEO
  • Crin Antonescu băgat în şedinţă de liberali. Cum le-a explicat liderul PNL cedarea ministerului Justiţiei

BREAKING. Exit-poll, ora 23:00! Rasturnare de situatie! Care e clasamentul FINAL. Nimeni nu se astepta la asta

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Guvern

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI