Purtăm mască peste tot?! Tătaru anunță noile restricții în România

Purtăm mască peste tot?! Tătaru anunță noile restricții în România

Alertă maximă în România. Nelu Tătaru este pregătit să introducă toate restricțiile din nou dacă nujmărul cazurilor de Covid-19 nu scade.

Numărul de cazuri de Covid-19 crește de la o zi la alta, iar ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că este pregătit să reintroducă toate restricțiile, inclusiv purtatea obligatorie a măștii de protecție chiar și în spațiile deschise din România, dacă acest număr nu va scădea.

Chiar dacă masca de protecție s-a impus în zonele cele mai afectate de coronavirus, Nelu Tătaru a anunțat că această regulă nu este în discuție la nivel național.

Odată cu creșterea numărului de noi cazuri, impunerea măștii de protecție ar trebui deja făcută în Capitală. În ultimele 24 de ore, au fost raportate nu mai putin de 539 de noi cazuri de infectare în București.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Avem o legislație care, în acest moment, pune obligativitatea purtării măștii în spațiile închise, în transportul în comun, la birouri, în școli și adaptate de fiecare comitet județean pentru situații de urgență, în funcție transmiterea în comunitate în localitățile respective.

După cum ați putut vedea, sunt localități sau comitete județene pentru situații de urgență care au luat decizia de a purta mască la distanța de 100 de metri de școli sau în zonele aglomerate publice. Rămâne în funcție de evoluția fiecărei localități în parte să se ia aceste decizii. Recomandăm încă de pe acum purtarea măștii pe stradă în Municipiul București.

Obligativitatea o veți vedea în zilele următoare, când comitetul Muncipiului București pentru coordonarea intervenției, după evaluările pe care le vom avea în următoarele 48 de ore, va impune sau nu această restricție”, a spus Nelu Tătaru.

Numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 157.352 luni, după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că 2.069 de persoane au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore, fiind făcute 10.051 de teste. De asemenea, 56 de persoane au decedat, iar la ATI sunt internaţi 628 pacienţi. În Bucureşti şi în 14 judeţe, coeficientul de infectare este peste pragul de 1,5, scrie RomaniaTV.