Conducerea Consiliului Național al Audiovizualului a trimis ieri „Evenimentului zilei” un e-mail (vezi facsimil 2) pe care susține că l-a trimis lui C.B, despre care ziarul nostru a scris că a reclamat la CNA campania Antenei 3 „Mandatele lui Băsescu, 10 ani de sclavie” și a fost ulterior informat, printr-o adresă oficială (vezi facsimil 1), că televiziunea familiei Voiculescu a fost amendată cu 70.000 de lei.

Între e-mailul publicat inițial de EVZ și cel primit de la Consiliul Național al Audiovizualului există o diferență esențială. Din adresa publicată de EVZ reiese că reclamantul a fost informat despre amendarea Antenei 3, din cel remis de CNA reiese contrariul. În e-mailul Consiliului scrie că ”propunerea (de amendare cu 70.000 de lei- n.red.) NU a întrunit numărul legal de voturi pentru a fi aprobată”. Problema este că acest e-mail nu are atașată adresa oficială către reclamantul C.B, pe care, de altfel, Consiliul a pus-o la dispoziția EVZ. Deși documentul reflectă realitatea, nu avem certitudinea că CNA a și trimis-o reclamantului așa cum pretinde.

Totuși, Consiliul a cerut „Evenimentului zilei” să rectifice informațiile din articolul „Ca să-și spele imaginea de apărător al Antenei 3, CNA minte reclamanții”, pe motiv că aduce prejudicii de imagine instituției. Asta în condițiile în care, inițial, Laura Georgescu, președintele CNA, și Mihaela Tică, șefa Biroului de Comunicare și Relații cu Publicul, au admis că la mijloc ar putea fi vorba de o eroare de tehnoredactare.

Fascimil 1:

Facsimil 2:

Antecedente

Minte sursa EVZ sau minte conducerea CNA? Aceasta este întrebarea. Cert este că „dovezile” remise de conducerea CNA ziarului nostru au fost trimise și membrilor Consiliului, în raportul de monitorizare a presei, aceștia fiind avertizați că informațiile EVZ ar fi false. Narcisa Iorga, membru CNA, crede însă contrariul. Ea a scris pe pagina personală de Facebook faptul că adresa „se regăsește și în rețeaua intranet a CNA” în forma publicată de EVZ. Narcisa Iorga publică și o fotografie în sprijinul acestei afirmații.

„Eu înclin să cred, mai degrabă, că acesta poate fi un fals pregătit azi-dimineață (ieri dimineață n. red.) în CNA, când Laura Georgescu era extrem de agitată, și nu cel publicat astăzi de Evenimentul zilei. Am mult mai mare încredere în cotidianul la care am lucrat ca jurnalist decât în președintele CNA, care a publicat în Monitorul Oficial un alt Cod al audiovizualului decât a votat Consiliul. Dacă a falsificat un cod de reglementare, nu poate falsifica un răspuns către un petent?”, a scris Narcisa Iorga.