PSD va depune în parlament un proiect de lege, de modificare a Constituţiei, prin care să fie eliminată orice formă de imunitate pentru preşedinte, membrii guvernului şi parlamentari.
Mircea Geoană, preşedintele PSD, a precizat că, pentru ca un astfel de proiect de lege să fie adoptat, este nevoie de voturile a două treimi din numărul parlamentarilor, urmând ca, în 30 de zile de la adoptare, să fie organizat referendumul de modificare a Constituţiei. „Nimic nu e mai important ca, odată cu alegerile parlamentare, să se organizeze şi un referendum pentru modificarea Constituţiei, în ceea ce priveşte imunitatea pentru demnitari“, a spus Geoană. Preşedintele PDL, Emil Boc, consideră că reprezentanţii PSD ar trebui să „scoată capul şi să vorbească“ atunci „când vor vota pentru trimiterea în instanţă a parlamentarilor PSD“.
„Oamenii ăştia chiar nu-şi dau seama cât de penibili şi ridicoli sunt, şi ne cred proşti pe toţi, după ce se pun de-a curmezişul trimiterii în justiţie a lui Năstase şi Mitrea, acum au devenit îngeri şi sfinţi“, a spus Boc. (Mediafax)