Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că partidul din care face parte nu ar trebui să îi întoarcă spatele lui Tudorel Toader. În viziunea sa, PSD nu are un membru mai bine pregătit decât actualul ministru al Justiției. Buzatu consideră că Toader ar trebui să fie mai rapid cu reformele în domeniu, dar că pot fi găsite soluții pentru asta.
Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, miercuri, că social-democrații nu trebuie să-l revoce pe Tudorel Toader din poziția de ministru al Justiției. Acesta consideră că este un avantaj faptul că Toader a format generații de juriști, iar unul cu prestigiul său este foarte greu de găsit în interiorul PSD.
„În rândul colegilor mai apar nemulțumiri, observații, critici, dorința de a se acționa cu celeritate, dar în același timp trebuie să ținem cont de complexitatea situației în ceea ce privește raporturile din puterile statului, justiție, executiv și Parlament, raport grav deteriorat în perioada Băsescu și faptul că unei puteri, puterii judecătorești, i s-a creat impresia că este chemată să regleze întreaga societate și atunci este nevoie de reexaminarea întregului corp de legi ale justiției astfel încât să se intre în normalitate.
Trebuie să ținem cont că domnul Tudorel Toader este o persoană cu o pregătire foarte serioasă, o persoană care are în raport cu colegii un curriculum foarte bine garnisit cu titluri științifice și cu cunoștințe în domeniu. Este un om care a format generații de juriști și este clar că domnia sa este foarte, foarte atent, sau încearcă să fie cât mai atent atunci când elaborează un act normativ, ceea ce face ca lucrurile să se precipite puțin, adică să apară acest gen de manifestări. Eu nu cred că noi trebuie să-l abandonăm pe Tudorel Toader, e foarte greu de găsit o persoană care să aibă aceste calități și prestigiul domniei sale.”, a spus Dumitru Buzatu.
Președintele PSD Vaslui a adăugat că Toader este persoana potrivită să reziste întrecerii dintre Guvern și specialiștii din sistemul judecătoresc.
„Eu cred că trebuie să ieșim din critica aceasta. Am văzut că domnul Tudorel Toader are voință. Există problema aceasta a rapidității cu care sunt aduse în dezbatere actele normative modificatoare, dar cred că putem să găsim soluții și la aceasta și să păstrăm un om a cărui pregătire, în mod cert, verificat, e foarte bună în domeniu.
Și mai mult decât atât, trebuie să ne gândim că există un factor psihologic extraordinar de important atunci când e vorba despre raportul dintre Executiv și puterea judecătorească, unde sunt niște profesioniști foarte buni, cu experiență vastă în spate și cred că trebuie să aibă în partea Guvernului un om cel puțin cu același prestigiu, dacă nu și mai mare, pentru a putea discuta de la egal la egal.”, a indicat liderul PSD Vaslui.
Declarația vine într-o zi destul de controversată pentru Consiliul Județean Vaslui, care este condus de același Dumitru Buzatu. Muzeul Județean Vaslui a organizat un simpozion științific, miercuri, în care apare Ana Pauker, una din cele mai dure exponante ale comunismului cu viziuni stalniste din România începutului de ani '50, la rubrica „Femei celebre ale României Întregite”, informează B1.