PSD, subminat din interior. Cine și de ce i-a pus gând rău? "Ordinul e clar, demonizați-l". VIDEO

PSD, subminat din interior. Cine și de ce i-a pus gând rău? "Ordinul e clar, demonizați-l". VIDEO Sursa foto: arhiva EVZ

Deși a câștigat detașat alegerile parlamentare din decembrie, PSD se află într-o criză aproape la fel de profundă ca marele rival PNL. Ce se ascunde în spatele degringoladei din tabăra social-democraților, care durează de ani buni deja?

Moderatorul Alecu Racoviceanu și invitații săi în cadrul emisiunii "Față în față", transmisă pe canalul Youtube EVZ Capital, au observat că PSD pare subminat sistematic chiar din interior. Toți succesorii lui Dragnea au o misiune ingrată: să se sacrifice pentru partid. Iar cei care acceptă șefia social-democraților nu se detașează în mod special. Ba mai mult, se remarcă "prin incultură", de exemplu "Ciolacu vorbește în propoziții de 3 cuvinte", după cum a observat Octavian Hoandră.

"După Dăncilă să îl vezi pe Ciolacu... e o efuziune intelectuală", a comentat ironic istoricul Florian Bichir. "Nu se mai bagă nici dracu (n.r. - în PSD) să fie tăvălit. Indiferent cine vine la conducere PSD, ordinul e clar: demonizați-l", a remarcat sociologul Mirel Palada.

În acest context, AUR nu întâmplător a apărut pe scena politică, căci "toată clasa politică e tarată", potrivit lui Florian Bichir.

Ne puteți urmări și pe Google News