După demisia lui Ioan Cindrea – președinte al CJ Sibiu care a demisionat din fruntea social-democraților sibieni după condamnarea, pe fond, la închisoare cu suspendare – în fruntea organizației județene de partid a fost numit un tânăr: Florin Orlățan, trimis în judecată de DNA sub acuzații de corupție.
Funcția de președinte executiv nu a fost ocupată cât timp președinte al organizației județene PSD Sibiu a fost Ioan Cindrea. Acesta a demisionat din funcțiile politice după ce, în decembrie anul trecut, judecătorii Înalte Curți l-au condamnat, pe fond, la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese (și-a angajat soția la cabinetul de deputat). Procesul se află acum în faza de contestație.
Cu o conducere interimară mult mai puțin prezentă în spațiul public de la demisia lui Cindrea, social-democrații sibieni au decis să activeze funcția de președinte executiv, alegându-l pe Florin Orlățan, fost subprefect de două ori, fost candidat la Camera Deputaților și actual șef de cabinet al prefectului de Sibiu. De anul trecut, Florin Orlățan este și inculpat într-un dosar în care DNA îl acuză de fapte de corupție.
”Această funcție există în statut, însă noi nu am avut niciodată o persoană numită în această poziție. El a primit odată cu această funcție atribuții legate de procesul de monitorizare a organizațiilor locale, de receptare a datelor pentru alegerilor locale”, a declarat președintele interimar al PSD Sibiu, Adrian Besoiu.
”Mă consider nevinovat”
DNA l-a trimis în judecată pe Florin Orlățan în vara anului trecut, pentru fapte pe care Orlățan le-ar fi făcut în 2011, pe când lucra ca expert în achiziții publice la Primăria Ocna Sibiului. După cum dezvăluia Evenimentul Zilei înainte ca procurorii să trimită rechizitoriul în instanță, administrația din orașul cunoscut pentru lacurile sărate a atribuit câteva contracte de închiriere pe 25 de ani a unor terenuri de terase în stațiunea din localitate unor ”apropiați ai casei”și nu celor care au oferit prețul cel mai mare.
”Inculpaţii Ciocoiu Muntiu Constantin, Banciu Gheorghe, Orlăţan Florin şi Cristea Ioan în calitate de funcţionari publici în cadrul Consiliului Local Ocna Sibiului şi membri într-o comisie de licitaţie constituită la nivelul acestui consiliu, în vederea concesionării a şase parcele de teren proprietate publică, în perioada noiembrie - decembrie 2011, cu ştiinţă şi-au încălcat atribuţiile de serviciu privind desfăşurarea lucrărilor acestei comisii, cauzând astfel o vătămare intereselor legitime ale unuia dintre participanţii la licitaţie şi totodată obţinerea de către alţi doi participanţi a unor avantaje necuvenite”, arată procurorii, referitor la dosarul trimis în judecată.
"Eu îmi mențin punctul de vedere, mă consider nevinovat. Toți membrii comisiei considerăm că nu am greșit și că am respectat caietul de sarcini, ca membri ai comisiei de licitație”, declara Orlățan, după trimiterea în judecată.