PSD şi PNL vor să amâne şi alegerile locale!

Liberalii şi social-democraţii iau în calcul amânarea alegerilor locale şi organizarea lor simultană cu cele parlamentare, la toamnă, în noiembrie. Deşi Călin Popescu-Tăriceanu şi Mircea Geoană au discutat această temă, deocamdată nu s-a luat nicio decizie. Alegerile locale, cu termen în iunie 2008, ar putea fi amânate până în toamnă şi cuplate cu cele parlamentare.

Ideea, deşi anunţată fugitiv de Mircea Geoană la sfârşitul anului trecut, a început să fie dezbătută intens atât în PSD, cât şi în PNL.

Geoană şi Tăriceanu au început discuţiile Între preşedintele PSD şi premierul Tăriceanu au avut loc deja discuţii pe această temă, fără a se ajunge însă la o decizie. Dacă se va ajunge la o înţelegere, va fi necesară modificarea legii privind alegerea autorităţilor locale, astfel încât să se permită amânarea acestora până în toamnă. Juriştii PSD au primit sarcina de a analiza care ar fi piedicile legale sau constituţionale în calea acestui scenariu şi cum ar putea fi evitate.

„Nu am luat încă o decizie. Deocamdată, analizăm această idee de a cupla alegerile. Există argumente puternice şi pro, şi contra“, susţine Mircea Geoană. Vicepreşedintele PSD, Dan Nica, unul dintre susţinătorii ideii, aduce argumentul că „dacă alegerile vor fi cuplate, prezenţa ar putea fi mai bună“. „Oamenii se vor duce să-şi aleagă primarii pentru că asta îi interesează, iar la parlamentare prezenţa va fi mai mică decât la euroalegeri“, consideră Nica. În PSD, o voce contra amânării este cea a vicepreşedintelui Ilie Sârbu. „Nu ar fi bine să le amânăm. Poate ar fi bine să fie cuplate, dar să fie organizate în iunie. Asta ar însemna să se facă alegeri anticipate“, a declarat Ilie Sârbu. Motivele PSD Liderii PSD au abordat şi lunea trecută, şi vor dezbate şi astăzi, toate feţele scenariului amânării localelor şi cuplării lor cu parlamentarele. Printre motivele invocate au fost cele legate de costuri şi unificarea eforturilor. Partizanii ideii spun că partidul nu ar fi nevoit să finanţeze două campanii, ci doar una. În plus, şi candidaţii pentru primării, şi cei pentru parlament „ar trage“ în campanie laolaltă, iar partidul ar putea scoate astfel un scor mai bun. Un alt motiv pentru care social-democraţ ii se gândesc la cuplarea alegerilor este acela că se află în criză de candidaţ i pentru primăriile marilor oraşe şi un eventual eşec electoral la localele din vară s-ar repercuta şi asupra parlamentarelor din toamnă. În schimb, dacă s-ar organiza simultan, eşecul de la locale ar putea fi atenuat. Un alt avantaj al împingerii localelor în toamnă ar fi că se câştigă timp pentru finalizarea lucrărilor de asfaltări în judeţe. Bugetul pe acest an prevede sume importante, care vor fi alocate în administraţia locală, şi în primăvară e de aşteptat să înceapă multe lucrări. Calculul PSD şi PNL arată că finalizarea acestor lucrări le-ar putea aduce importante beneficii electorale. PNL analizează avantajele Şi liberalii studiază, de mai multă vreme, posibilitatea cuplării alegerilor locale şi a celor parlamentare. Conducerea PNL nu a luat, deocamdată, o decizie în privinţa datei alegerilor. Unii lideri PNL au calculat că o asemenea mişcare ar motiva organizaţ iile locale să se implice în campania pentru parlamentare. Variantele luate în calcul vizau fie mutarea alegerilor parlamentare în vară, odată cu cele locale, fie amânarea alegerilor locale până la cele parlamentare.   Varianta devansării alegerilor parlamentare a picat pentru că ea presupunea demisia premierului, pentru a face posibile alegerile anticipate. Însă Tăriceanu exclude varianta demisiei. În PNL, o voce contra cuplării alegerilor este cea a lui Bogdan Olteanu. „Nu se pune problema amânării alegerilor locale, nici nu este posibil potrivit Constituţiei“, afirmă preşedintele Camerei. PREVEDERI Ce spune legislaţia în vigoare

Din punct de vedere tehnic, amânarea alegerilor locale este posibilă doar prin modificarea legislaţiei în vigoare. Constituţia precizează că primarii, consilierii judeţeni şi locali sunt aleşi „potrivit legii“. Legea administraţiei locale (215/2001) prevede explicit că mandatul consilierilor judeţeni şi locali este de patru ani şi nu poate fi prelungit decât în cazuri excepţionale: catastrofe naturale sau război.

De asemenea, mandatul primarilor este de patru ani şi poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav.