Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că deputaţii PSD vor avea o şedinţă de grup marţi, la care va participa şi premierul Viorica Dăncilă.
În această ședină se va decide strategia pe care social democrații o vor adopta la moţiunea de cenzură.
Întrebat dacă are emoţii cu privire la moţiunea de cenzură, Ciolacu a spus că nu, motivând că există susţinerea colegilor de partid cu privire la respingerea acesteia.
„Mâine (marţi - n.r.) o să avem o şedinţă de grupuri reunite, la ora 14,00, în care veni şi doamna prim-ministru, e posibil să vină şi domnul Tăriceanu. Nu am făcut o strategie, o să o discutăm mâine”, a spus Ciolacu la sediul PSD, întrebat dacă deputaţii PSD vor sta în sală sau nu la votul pe moţiunea de cenzură