Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis că partidul pe care îl conduce se opune ferm modificării legilor electorale prin ordonanţă de urgenţă cu patru luni înaintea alegerilor. Declaraţia liderului social-democrat vine în contextul în care PNL a cerut premierului Dacian Cioloş să emită o Ordonanţă de Urgenţă potrivit căreia primarii să fie aleşi în două tururi.
"În ciuda presiunilor din partea PNL, Guvernul are datoria să rămână consecvent mandatului pe care l-a primit din partea Parlamentului şi să se abţină de la iniţiative care nu sunt cuprinse în programul de guvernare. Legislaţia electorală se poate modifica doar printr-o lege, şi nu printr-o ordonanţă de urgenţă, cu atât mai puţin de către un guvern tehnocrat, aceasta fiind o temă eminamente politică. În plus, din punct de vedere procedural nu există niciun argument care să justifice urgenţa unui astfel de demers, la doar câteva luni după adoptarea legii electorale, cu o largă majoritate, în baza unui proiect elaborat de o comisie specială a Parlamentului", transmite preşedintele PSD.
Dragnea reaminteşte că PNL a votat legea electorală care prevede alegerea primarilor într-un singur tur.
"O astfel de abordare, potrivit căreia o lege de o asemenea importanţă poate fi modificată în funcţie de interesele de moment ale unui partid, pune practic între paranteze ideea de democraţie", susţine preşedintele PSD.
Liderul social-democraţilor consideră, totodată, ca fiind "total inoportună" (...) declaraţia preşedintelui CCR, Augustin Zegrean, Dragnea considerând că "poate fi interpretată drept o viză de constituţionalitate acordată în avans unui astfel de demers".
"Dincolo de faptul că unui judecător nu îi este permis, în general, să se pronunţe asupra unor cauze aflate pe rol sau care ar putea să ajungă pe rol, în cazul acesta particular intervenţia domnului Zegrean vădeşte şi partizanat politic, ceea ce este la fel de reprobabil. Datoria domniei sale este să se pronunţe, în plenul Curţii, pe probleme de constituţionalitate şi în niciun caz asupra oportunităţii politice sau a caracterului democratic al unor iniţiative legislative", afirmă Dragnea.
El reaminteşte că Decizia Curţii Constituţionale 51/2012 preia cât se poate de explicit recomandarea Comisiei de la Veneţia care, în "Codul bunelor practici în materie electorală", prevede că ar fi necesar a se evita nu atât modificarea sistemelor de scrutin - ele pot fi întotdeauna îmbunătăţite -, ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (cel puţin un an) înainte de alegeri.
"De altfel, inclusiv copreşedinta PNL Alina Gorghiu făcea anul trecut presiuni pentru ca legea electorală să fie adoptată în timp util, ca să nu intrăm 'în acel an dinaintea alegerilor parlamentare în care nu ai voie să mai modifici legislaţia electorală", conchide preşedintele PSD.