Marcel Ciolacu a avut, astăzi, prima reacție după ce Curtea Constituțională a României a stabilit, marţi, că nu există conflict juridic între Guvern şi Parlament ca urmare a depunerii unei moţiuni de cenzură în sesiune extraordinară.
Liderul PSD a declarat că așteaptă motivarea deciziei CCR, pentru a decide dacă merg mai departe cu moţiunea de cenzură pe care au depus-o în sesiune parlamentară extraordinară.
"Am citit comunicatul CCR, aşteptăm motivarea apoi, împreună cu colegii mei, vom lua o decizie politică privind oportunitatea continuării demersului (cu privire la moţiunea de cenzură depusă - n.r.). În schimb, am văzut din alocările din HG costul moţiunii de către o anumită formaţiune politică care a primit la această alocare suma de 130 de milioane de lei. Pentru noi lucrurile încep să se limpezească din ce în ce mai mult. Vom vedea şi parlamentarii care nu au votat ce funcţii şi pe ce liste se vor regăsi. Categoric ale PNL. (...) Nu vreau să am o opinie până nu citesc motivarea şi nu am o discuţie cu colegii mei şi o negociere în Parlament cu celelalte forţe politice, să vedem, mai sunt alocări de sume, mai sunt parlamentari să se regăsească pe listele PNL. Este un joc politic deschis pe care eu, în acest moment, nu vreau să mă antepronunţ", a spus Ciolacu, într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al PSD.
Ce a decis CCR
CCR, cu unanimitate de voturi, a respins cererea formulată de primul-ministru şi a constatat că nu există conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, generat de modalitatea în care Parlamentul a înregistrat şi prezentat Moţiunea de cenzură nr.2MC/17 august 2020 - "Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor".
Doi membri ai Curţii Constituţionale, fiind de acord că nu există conflict juridic de natură constituţională, au apreciat că cererea trebuia respinsă exclusiv ca inadmisibilă.
- Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică primului-ministru şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.