După scrisoarea adresată de 12 ambasade acreditate la București prin care își exprimă îngrijorarea cu privire la modificările aduse în domeniul Justiției, PSD a reacționat dur, acuzând încălcarea convențiilor internaționale.
Redăm mesajul integral al PSD:
„Am luat notă cu surprindere de textul scrisorii deschise adresate de douăsprezece ambasade acreditate la București, prin care își exprimă îngrijorarea pe tema situației justiției din România.
Departamentul de politică externă al Partidului Social Democrat (PSD), ca principal partid aflat la guvernare, dar și din punctul de vedere al unui fost ministru al afacerilor externe al României, consideră că se impun următoarele precizări:
-Există o practică larg dezvoltată în statele democratice, generată de prevederile pertinente ale Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, din 18 aprilie 1961, potrivit căreia comunicarea oficială a ambasadelor acreditate într-un stat pentru obținerea de clarificări sau pentru eventuale transmiteri ale unor preocupări se face în mod direct cu Ministerul Afacerilor Externe sau cu alte instituții de stat cu competențe în materie, și nu prin intermediul unor mesaje date publicității.
Scrisoarea celor 12 ambasade reprezintă o practică recurentă constatată anterior în România, care încalcă în mod explicit prevederile Convenției de la Viena. Reprezintă, în același timp, o lipsă de curtoazie față de un Guvern desemnat de o majoritate legitimă din Parlament, Guvern care are o agendă consistentă pro-europeană și pro-atlantică și care are o contribuție importantă în prezent în promovarea agendei europene și respectiv cea a Alianței, inclusiv în efortul internațional de garantare a securității internaționale și de combatere a terorismului. Chestiune în care de altfel o serie dintre semnatarii scrisorii menționate nu excelează.
Totodată, această conduită contrazice practica corectă și respectuoasă față de Convenția de la Viena, care există în statele pe care le reprezintă și pe care România o respectă scrupulos.
- Remarcăm încă o dată cu profund regret că în ultimii ani nu am înregistrat niciun fel de reacție publică din partea acestor ambasade de condamnare a abuzurilor grave comise, în numele principiului generos de combatere a corupției, de către persoane decidente din instituții din România din domeniul Judiciarului și respectiv Serviciului Român de Informații, abuzuri grave care au luat forma protocoalelor clasificate încheiate de SRI și de instituții esențiale din Justiție, violării unor drepturi fundamentale ale omului în România, începând cu prezumția de nevinovăție și continuând cu dreptul la un proces echitabil etc.
Această lipsă de reacție, aparent inexplicabilă, s-a înregistrat chiar și atunci când aceste violări grave ale regulilor de bază ale funcționării unei justiții corecte și independente în orice democrație au fost constatate atât de Curtea Constituțională a României, cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și de alte instanțe judecătorești teritoriale din țara noastră.
- Admitem, cu bună credință, că pot exista subiecte care necesită clarificări, dar toate acestea trebuie realizate în formulele legale din punctul de vedere al dreptului internațional, care trebuie respectate și pe teritoriul României așa cum sunt respectate și în alte state democratice, și nu prin intermediul unor corespondențe cu caracter public, care pot constitui subiect de speculații de natură politică sau de manipulare publică, mai ales într-un context național cu două competiții electorale importante în cursul acestui an în România.
- Încurajăm, în același timp, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României și pe titularii acestor portofolii să iasă din starea de pasivitate și de surprinzătoare discreție și să invite șefii misiunilor diplomatice menționate la un dialog deschis, fundamentat pe informații și evaluări pertinente, într-un spirit de respect reciproc necesar a fi manifestat între parteneri și aliați.
-Suntem convinși că există suficiente resurse de bună credință și profesionalism, cu necesarul respect pentru suveranitatea Statului Român, pentru a clarifica și pentru a găsi suficiente soluții care să asigure atât realizarea unor măsuri de reformă absolut necesare pentru garantarea independenței și imparțialității reale pentru Justiția română, inclusiv în esențialul domeniu de combatere a corupției, dar și confortul partenerilor României, cu amendamentul important al necesității evitării cel puțin pe viitor a aplicării unor duble standarde în relațiile dintre statele noastre”, a fost mesajul transmis de PSD pe Facebook.
Declarația celor 12 ambasade împotriva modificărilor din justiție poate fi citită AICI.