PSD pune tunurile pe Orban. Ultima manevră pentru răsturnarea Guvernului PNL

PSD pune tunurile pe Orban. Ultima manevră pentru răsturnarea Guvernului PNL

Marcel Ciolacu a anunțat intențiile partidului social-democrat de a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Orban şi demersul va reuşi „sută la sută", precizând că momentul când va fi iniţiat demersul va fi stabilit într-o şedinţă a CExN după discuţii cu liderii celorlalte partide parlamentare care nu susţin Executivul.

„Nu este nici prima nici ultima oară, vom depune o moţiune de cenzură şi va trece sută la sută această moţiune. Depunerea moţiunii de cenzură ţine de mai mulţi factori, în primul rând să treacă.

Eu am spus că, în momentul în care vom depune moţiune de cenzură, moţiunea de cenzură trece sută la sută. Momentul este o decizie politică şi se ia într-un for politic, respectiv în Comitetul Executiv al partidului şi în discuţii cu ceilalţi preşedinţi de partid cu reprezentare în Parlamentul României”, a declarat Marcel Ciolacu, luni, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă în CExN al PSD a fost luată vreo decizie privind depunerea moţiunii de cenzură anunţată de social-democraţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a adăugat că, în acest moment, PSD are 204 voturi.

„Ca să treacă o moţiune de cenzură trebuie 230”, a spus Ciolacu, conform Agerpres.

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni, după ședința CExN că legea carantineri nu va fi votată în Senat până nu vor veni în comisiile de specialitate premierul Ludovic Orban și ministrul Sănătății.

„Legea înaintată de către Guvernul Orban este o lege proastă. Am încercat la Camera Deputaților să avem un punct de vedere tansparent. O să continuăm la Senat dezbaterile atât cu CSM cât și cu ONG-urile care luptă pentru drepturi și libertăți. Nu putem susține această lege

Singurul membru al Guvernului care a venit să prezinte această lege este Raed Arafat. Nu au venit nici premierul, nici ministru Sănătății și nici ministrul Justiției. Nu a venit niciun membru politic al Guvenrului să susțină această lege.

Arafat ne-a prezentat punctul de vedere ca și specialist fără să intrăm în detalii privind restrângerea drepturilor.

Legea cum a fost înaintată către Parlament nu a avut avizul ministrului Justiției.

Nu se va vota legea în Senat până când prim-ministrul și min Sănătății nu vor veni să lămurează toată aspectele”, a mai declarat Marcel Ciolacu.