PSD propune ca alternativă la legea de abrogare a pensiilor speciale, declarată neconstituțională de CCR, supraimpozitarea acestora.
Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat că soluţia în acest moment pentru restabilirea echității sociale în cazul pensiilor speciale este adoptarea unui proiect, inițiat de PSD, care prevede supraimpozitarea acestui tip de venituri.
„Discuţia cu privire la pensiile speciale este destul de clară din perspectiva PSD, aceste pensii trebuie impozitate. Multe dintre aceste pensii au nişte valori de neimaginat şi atunci trebuie restabilită o anumită echitate socială. Au fost două căi pentru a restabili această echitate socială: una prin acest proiect de act normativ promovat de PNL şi a doua cale, supraimpozitarea, aşa cum a promovat PSD. Prima cale a fost declarată neconstituţională, urmează a doua cale, este deja în Parlament un proiect de lege cu supraimpozitarea şi acest proiect al PSD are avantajul că el se referă la toate pensiile în plată şi nu doar la pensiile viitoare, aşa cum era în proiectul PNL”, a afirmat Cazanciuc, pentru Agerpres.
Președintele Senatului speră că inițiativa legislativă propusă de PSD va fi susținută și de parlamentarii PNL.
„Nici PNL nu a fost de acord cu menţinerea unor pensii uriaşe în sistemul public şi atunci, probabil, sper, să voteze acest proiect de act normativ, pentru că altă cale în momentul de faţă nu mai există”, a declarat șeful senatorilor.
Robert Cazanciuc a analizat proiectul legislative al PNL, declarat neconstituțional, spunând că acesta avea o serie de vulnerabilități, iar CCR nu a făcut decât să clarifice aceste probleme.
Curtea Constituţională a României a admis sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Avocatului Poporului asupra Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale.