Întreaga clasă politică va fi cuprinsă, timp de trei săptămâni, într-o sarabandă de negocieri pentru funcţii de top care variază de la serviciile secrete, la finanţe şi cultură.
PSD şi PNL au bătut palma să amâne numirile şi mutările în Parlament pentru o serie de instituţii publice. PSD e dispus să negocieze maxim trei săptămâni.
Schiţa negocierilor:
Directorul Serviciului de Informaţii Externe. Variante: Cezar Preda, Mihnea Motoc. PSD vrea un politician. Klaus Iohannis a promis că se va consulta cu social-democraţii înainte să facă propunerea către Parlament. Fără un acord între PSD şi Cotroceni, SIE va rămâne fără director civil.
Vicepreşedinte ASF. Variante: Cristian Roşu (directorul Fondului de Garantare al Asigurărilor), Florin Golovatic (director în ASF).
Viceguvernator BNR. Variante: Enache Jiru (fost secretar de stat la Finanţe), Cristian Socol (ex-consilier al lui Victor Ponta)
Liberalii îi iau în calcul atât la ASF cât şi la BNR pe fostul parlamentar Andreea Paul şi pe deputaţii Cătălin Predoiu şi Eugen Nicolăescu
PSD vrea noi directori şi la TVR şi Radioul Public. La Radio este în cărţi fostul senator PSD Georgică Severin. În conducerea TVR mai trebuie numiţi 4 membri supleanţi şi un membru titular, iar la Radio doi membri supleanţi.
Preşedinte AEP. Postul va reveni cel mai probabil ALDE, prin fostul ministru Daniel Barbu.
Postul de director al ICR este şi el în discuţie, nefiind încă sigură dorinţa PSD de a scoate la concurs şi această funcţie.
Mai intră la negocieri ANRE (un vicepreşedinte şi alţi 2 membri în conducere), Consiliul Legislativ (preşedintele Secţiei de drept public), Comitetul pentru Finanţe Publice Locale (un titular şi un supleant), Consiliul Statistic Naţional (4 membri), CNSAS (un membru), CNA (8 membri supleanţi) şi CNCD (un membru).