Anul 2024 vine cu patru rânduri de alegeri în România. Au fost efectuate mai multe sondaje, iar PSD și PNL ocupă mereu primele două locuri. Același lucru se întâmplă și în ceea ce privește europarlamentarele, unde cele două partide ar primi peste 50% din voturi. Locul trei este ocupat de AUR.
Avangarde a efectuat un sondaj de opinie la cererea celor de la PSD. Acesta s-a desfășurat în perioada 20 - 28 septembrie 2023 și au participat 994 de respondenți. Potrivit acestui sondaj, dacă duminica următoare ar avea loc alegerile europarlamentare, PSD și PNL ar obține peste 50% din voturile românilor. AUR este dat pe a treia poziție.
Un sondaj Avangarde realizat în intervalul 20-28 septembrie plasează, în continuare, partidele de guvernare pe primele două poziții. Potrivit măsurătorii, dacă duminica viitoare ar avea alegeri parlamentare, voturile s-ar distribui în felul următor: PSD – 31%, PNL – 21%, AUR – 19%, USR – 13%, UDMR – 5%, SOS-Șoșoacă – 5%. Celelalte partide ar obține un procent mai mic de 5% care permite intrarea în Parlament.
Sondajul este interesant din câteva puncte de vedere. O dată pentru că PNL reconfirmă poziția a doua în intenția de vot. Este al treilea sondaj din această perioadă, după cele ale CURS și INSCOP, care arată că scorul liberalilor se situează în jurul a 21% și căderea AUR pe locul trei.
Alegeri Europarlamentare, sondaj prost pentru AUR
Această intenție de vot stabilă sugerează faptul că liberalii fac ce trebuie la guvernare și că nu scad în preferințele alegătorilor, așa cum s-a speculat pe spațiul public. Un alt aspect interesant al sondajului este că AUR nu depășește pragul psihologic de 20% și, în niciun caz, nu reușește să devanseze PNL. În pofida retoricii liderilor acestui partid, respectiv că AUR va câștiga toate alegerile de anul viitor, scorul formațiunii arată că un astfel de rezultat este departe de realitate.
Plafonarea AUR sub 20% poate fi explicată în două feluri. O dată, prin faptul că lumea a început să se obișnuiască cu retorica sa și nu o mai consideră o alternativă reală la actuala guvernare. Astfel, AUR nu este perceput că poate oferi competența administrativă a PSD și PNL, pentru a-i devansa în preferințele alegătorilor. În al doilea rând, pentru că o parte din ascensiunea AUR este erodată de creșterea formațiunii Dianei Șoșoacă. De altfel, se remarcă și faptul că dacă mâine ar fi alegeri europarlamentare PSD și PNL ar menține și împreună și separat majoritatea politică și primele locuri în sondaje.
Și aici ajungem la al treilea aspect important al sondajului Avangarde, respectiv evoluția SOS la cota de 5%. Această creștere poate fi explicată prin faptul că Diana Șoșoacă devine încet-încet ceea ce era George Simion la început, respectiv un lider gălăgios care atrage prin retorica sa o parte a electoratului nemulțumit, în special din zona PSD. Practic, Diana Șoșoacă devine o clonă a lui George Simion, dar mult mai virulentă și mai autentică decât liderul AUR.
Votul potrivit sondajului
Cum arată lista voturilor pentru alegerile europarlamentare:
- PSD - 31%;
- PNL - 21%;
- AUR - 19%;
- USR - 13%;
- SOS - 5%;
- UDMR - 5%;
- PMP - 3%;
- Pro România - 1%;
- Forța Dreptei - 1%.
În sondajul efectuat de Avangarde nu au fost puse întrebări doar despre europarlamentare, ci despre mai multe probleme cu care România se confruntă în prezent. Potrivit sondajului, 54% dintre respondenți sunt de acord cu premierul Marcel Ciolacu în ceea ce privește Austria. Ei sunt de acord cu demararea procedurilor la Curtea Europeană de Justiție pentru refuzul de a accepta România în Spațiul Shengen. Pe acest subiect, 26% dintre respondenți se abțin.
La întrebarea „Din punctul dumneavoastră de vedere care ar trebui să fie, mai degrabă, răspunsul României în cazul Austriei?”, 28% au răspuns „Boicotarea de către Stat a tuturor companiilor austricere care iși desfășoară activitatea în RO (OMV, Raifaissen etc)”. 27% au răspuns „Să se îndrepte împotriva Austriei la Curtea Europeană de Justiție”. 13% dintre respondenți au ales „Să folosească dreptul de VETO și să blocheze deciziile UE”.
După alegerile europarlamentare, românii sunt de acord cu o reformă administrativ-teritorială
Un alt subiect abordat în sondajul de opinie este cu privire la realizarea unei reforme administrativ- teritorială. 57% dintre respondenți sunt de acord ca această reformă să fie realizată în 2025, chiar dacă acest lucru ar duce la dispariția unor localități. 33% dintre respondenți nu sunt de acord cu această reformă.
Potrivit sondajului, peste 55% dintre români sunt de părere că taxarea preferențială a sectoarelor construcții și IT nu ar trebui să fie menținută.
Sondajul Avangarde a fost efectuat la comanda PSD în perioada 20-28 septembrie 2023, pe un eșantion de 994 subiecți, prin metoda CATI. Eroarea maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3%.