După ședința de luni a plenului reunit al Parlamentului în care trebuia dezbătută şi votată moţiunea de cenzură, conducerea PSD a emis un comunicat de presă.
Potrivit social-democraților „toţi românii s-au putut convinge singuri cine susţine corupţia, traseismul şi incompetenţa Guvernului Orban şi cine se opune”
„Partidul Naţional Liberal a fost disperat să nu piardă puterea, iar pentru aceasta a apelat la cele mai insalubre metode ale politicii româneşti, cumpărând - până în ultima clipă - parlamentari la bucată. Moţiunea de cenzură depusă de PSD nu a putut fi dezbătută astăzi din cauza lipsei cvorumului de şedinţă. Le-a fost atât de frică să nu piardă puterea încât nici măcar pe cei cumpăraţi pe ultima sută de metri nu i-au lăsat să vină în sală! Astăzi, toţi românii s-au putut convinge singuri cine susţine corupţia, traseismul şi incompetenţa Guvernului Orban şi cine se opune. Contrar celor susţinute în declaraţiile publice, USR şi PMP au demonstrat astăzi că sunt la guvernare alături de PNL şi responsabili pentru toate deciziile acestui guvern", afirmă PSD într-un comunicat de presă. Social-democraţii menţionează că parlamentarii PSD au fost prezenţi în sală, mai puţin cinci dintre ei „care, în loc să îşi facă datoria faţă de români, au ales trădarea".
„În prima şedinţă a Consiliului Politic Naţional, aceştia vor fi excluşi. Reconstrucţia PSD nu se poate face cu trădători şi oportunişti!", se mai arată în comunicatul citat.
Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care trebuia dezbătută şi votată moţiunea de cenzură nu a putut să aibă loc, luni, din lipsa cvorumului. În urma apelului nominal, doar 226 de parlamentari au fost la şedinţă, fiind necesară prezenţa a 233 de deputaţi şi senatori.
PSD a depus moțiunea de cenzură intitulată „Guvernul PNL – de la pandemie la pande-mită generalizată” pe 17 august, în Parlament. Documentul a fost semnat atunci de 205 parlamentari, dar pentru ca moțiunea să treacă, iar Guvernul Orban să cadă, erau necesare 233 de voturi, potrivit agerpres.ro