Editura Evenimentul si Capital

Se destramă PSD? Încă un parlamentar transferat în barca lui Ponta

Victor Ponta
Autor: | | 2 Comentarii | 3902 Vizualizari

Cu o săptămână înainte de votul la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă deputatul PSD Damian Florea a semnat o adeziune la Pro România.

Cei de la Pro România au anunțat că au mai transferat un parlamentar PSD. Este vorba de deputatul Damian Florea, fost parlamentar ALDE, trecut în martie 2018 la PSD şi care acum a ajuns la Pro România.

”Noul nostru coleg este deputatul Damian Florea. Astfel, Grupul ProRomania din Camera Deputatilor a crescut la 24 iar până la sfarșitul sesiunii vom fi al treilea Grup ( după PSD si PNL ), a anunțat Victor Ponta, președintele Pro România.

Liderul PRO România, Victor Ponta, a anunţat că parlamentarii partidului vor vota la vedere pentru adoptarea moţiunii de cenzură semnată de 173 de parlamentari, deşi nu au semnat documentul. Ponta spune că politicienii din PRO România nu pot fi alături de partidele de dreapta, de care îi despart „prea multe abordări şi mentalităţi politice”.

Există anumite zvonuri potrivit cărora și alți parlamentari ai PSD vor trece la partidul lui Ponta scrie stiripesurse.ro .

LIVE VIDEO Simona Halep-Polona Hercog SE JOACA ACUM pentru SFERTURI!

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI