Atac furibund împotriva PSD: „A devenit o baltă mizeră din care niște ordinari extrag minciună și fake-news”

Președintele PNL, Ludovic Orban, cataloghează PSD drept „o baltă mizeră” care sucesc mințile românilor cu minciuni și fake-news.

Ludovic Orban acuză PSD că duce o campanie de minciuni împotriva PNL și acuză că guvernarea social-democraților, după 2 ani, este un „dezastru”.

„PSD A DEVENIT O BALTĂ MIZERĂ DIN CARE NIŞTE ORDINARI EXTRAG MINCIUNĂ ŞI FAKE-NEWS CU SCOPUL DE SUCI MINŢILE ROMÂNILOR

PSD duce o campanie furibundă de minciuni împotriva PNL şi lansează în spaţiul public tot felul de intoxicări care nu au nicio legătură cu realitatea.

După 2 ani de dezastru în guvernare, PSD nu mai e în stare să le spună nimic altceva concret românilor în afară de nişte minciuni abracadabrante în speranţa că românii le vor mai da crezare.

Singurul lucru pe care îl mai ştie acest partid comunistoid este să inventeze declaraţii sau poziţii politice pe care le-aş fi avut eu sau Partidul Naţional Liberal legate de salariul minim sau de legea salarizării. Acest partid a ajuns o baltă mizeră din care nişte ordinari pescuiesc cele mai gogonate minciuni posibile, stupefiante, ireale.

Partidul Naţional Liberal susţine atât creşterea salariului minim, prevăzut de altfel în Constituţie şi de care nu se poate atinge nimeni, cât şi toate celelalte salarii din economie sau administraţia publică şi în general a veniturilor pentru toate categoriile de cetăţeni, antreprenori, salariaţi sau pensionari.

Creşterea veniturilor pentru populaţie pe care o promovează Partidul Naţional Liberal este, însă, o formulă care asigură creşterea reală a puterii de cumpărare şi nu prin inflaţie aşa cum a făcut PSD, ceea ce a determinat ca nivelul de trai al românilor să scadă dramatic pentru multe categorii de populaţie în ultimii doi ani.

Partidul Naţional Liberal promovează un proiect de lege prin care salariul minim să crească prin negocierile directe între patronate şi sindicate în funcţie de mai mulţi indicatori obiectivi, precum rata inflaţiei, indicele de productivitate şi rata de creştere economică, aşa cum este mecanismul de creştere a punctului de pensie pe care PSD refuză să-l aplice.

De fapt, campania mizerabilă pornită de PSD împotriva Partidului Naţional Liberal arată disperare acestor mitomani pentru că românii au înţeles că PSD şi ALDE au tăiat veniturile angajaţilor şi ale pensionarilor prin inflaţia generalizată provocată şi prin neaplicarea formulei de indexare a pensiilor prevăzută în legea aflată în vigoare.

Prin neaplicarea mecanismului de indexare a pensiilor prevăzut în lege, adică cu 7% în 2018 şi 9% în 2019, pensionarii au pierdut 240 lei la o pensie medie de 1.000 lei în 2018 şi 540 lei în 2019 la o pensie medie de 1.100 lei.

Acesta este adevăratul rezultat al guvernării PSD - ALDE care-i doare pe români.

Noi garantăm plata tuturor drepturile salariale câştigate de români şi a majorărilor de pensii la care au dreptul pensionarii, fără tertipuri contabile şi fiscale sau chichiţe legislative care să-i trimită pe români să-şi caute dreptatea prin instanţele de judecată, aşa cum face PSD cu drepturile salariale ale profesorilor sau ale pensionarilor din grupele I şi II de muncă.

Mai mult, ne angajăm să sprijinim nu numai salariaţii din sectorul public dar şi pe cei peste 4 milioane de angajaţi din sectorul privat care au fost abandonaţi de actuala guvernare toxică PSD - ALDE, care prin atacurile la sectorul privat şi multinaţionale, le pun locurile de muncă în pericol şi riscă să rămână pe drumuri, fără salarii şi să ia din nou drumul pribegiei în străinătate.

Partidul Naţional Liberal susţine creşterea salariilor şi a pensiilor din România la nivel european prin stimularea unei creşteri economice sănătoase bazată pe investiţii şi fonduri europene care să ducă la dezvoltarea infrastructurii şi la atragerea de noi investitori, ceea ce va crea mai multe locuri de muncă mai bine plătite.

Românii s-au săturat de hoţi şi de minciunile guvernării haotice PSD - ALDE care le pune în pericol plata salariilor şi pensiilor şi vor arăta acest lucru pe 26 mai, când vor da semnalul schimbării acestei guvernări”, a declarat Ludovic Orban.