Dedesubturile războiului total din PSD. Ce nucleare își pregătesc Firea și Dragnea!

Ciocnirile dintre Liviu Dragnea și gruparea Gabriela Firea-Paul Stănescu-Adrian Țuțuianu continuă, la baionetă, în subteranele principalului partid de guvernământ, în pofi da faptului că teleormăneanul a reușit să-și negocieze o reconfi rmare categorică la șefi a PSD, cu prilejul recentului CEx. La finalul ședinței, cele două facțiuni au vorbit limbi diametral opuse și au lansat cifre diferite privitoare la votul exprimat în cadrul forului. Dragnea nu-și putea disimula tremurul și încrâncenarea, iar Firea nu-și putea ascunde lacrimile din ochi. În realitate, avem de-a face cu un război care – dincolo de aparențele strategic cultivate de ambele grupări – refuză orice steag de culoare albă.

Potrivit surselor „Evenimentului zilei”, imediat după aprigile contre din cadrul Consiliului, Dragnea și-a intensificat negocierile de culise menite să-i slăbească și să-i marginalizeze pe baronii rebeli (viitoarele remanieri îi vor menține în afara sferelor de influență guvernamentale), în timp ce oponenții – scandalizați de trădările din preludiul CEx-ului – depun eforturi însumate pentru a-și extinde fronda.

 

Răfuielile teleormăneanului

În spatele ușilor închise, Liviu Dragnea a trecut deja la următoarea etapă a conflictului – pregătirea remanierii Cabinetului Dăncilă presupune epurarea vicepremierului Paul Stănescu și a secretarilor săi de stat din Executiv, dar și debarcarea unor figuri apropiate capilor revoltei. În acest sens, o țintă predilectă va fi ministrul Culturii, George Ivașcu, numit la cârma acestui portofoliu în iarnă, după mazilirea ex-premierului Mihai Tudose, și doar în urma insistențelor Gabrielei Firea. Să nu uităm că Ivașcu este unicul ministru al PSD București, deși nu este nici măcar membru de partid. La fel ca în iarnă, baronii lui Dragnea vor fi recompensați cu funcții ministeriale, secretari de stat, agenții bănoase și locuri eligibile pentru Parlamentul European – totul în cadrul unei largi operațiuni de recosmetizare guvernamentală.

 

6 miniștri vizați de remaniere

În prezent, țintiți de remaniere sunt: Dănuț Andrușcă (Economie), Lucian Șova (Transporturi), Valentin Popa (Educație), George Ivașcu (Cultură), Bogdan Trif (Turism) și Ioana Bran (Tineret). Alte tratative de culise vizează raportul de forțe din PSD București, firește, organizație în care Firea (încă șefă interimară) beneficiază de numeroși susținători. Deși îi „lucrează” pe rupte laolaltă cu liderii fideli, Liviu Dragnea mimează, cel puțin declarativ, „bunele intenții”, întrucât e conștient că gruparea liderilor refractari îi poate administra, într-un viitor mai mult decât apropiat, o serie de lovituri usturătoare care i-ar putea trage de sub șezut jilțul de șef al PSD. „Data viitoare ne vom pregăti mai bine”, a avertizat, la finalul CEx-ului, Marian Neacșu, încă secretar general al partidului.

 

Scenariul 1: Dragnea îl remaniază pe Stănescu și își pierde funcția de președinte al Camerei

Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu – care beneficiază de susținerea publică a opt filiale puternice, dar și de suportul neoficial al altor lideri, care, având în vedere jocurile lui Dragnea din CEx, au preferat să-și păstreze discreția – analizează, zilele acestea, alternativele disponibile pentru a contracara ofensiva teleormăneanului. Dacă planul oficial era, inițial, obținerea unei parități sau majorități în CEX, pentru a solicita demisia lui Dragnea, sau, măcar, forțarea convocării unui Congres, cu exact aceleași scopuri – plan dat peste cap, într-o manieră spectaculoasă, de negocieri subterane și trădări nocturne – , cei trei iau în calcul, potrivit surselor citate, să-l lase pe Dragnea fără funcția de președinte al Camerei Deputaților. De altfel, mișcarea nu ar fi deloc dificil de realizat, în condițiile în care rebelii coordonează, în prezent, aproximativ 50 de parlamentari. Între timp, nemulțumiții depun eforturi pentru a-și majora tabăra și dacă Dragnea își va pune în aplicare planul de a-l debarca pe Paul Stănescu din Executiv sunt hotărâți să-l lase fără poziția de al treilea om în stat, ceea ce ar cutremura din temelii partidul celor trei trandafiri. De notat că Dragnea este înspăimântat de faptul că nu mai deține controlul asupra majorității parlamentare.

Scenariul 2: Armistițiu veninos cu Stănescu până la un context favorabil tranșării conflictului prin excluderea rebelilor

Dragnea îl momește intens pe Stănescu în vederea statuării unui armistițiu pe o perioadă nedefinită, tocmai pentru a duce în derizoriu problema și pentru a-i îngropa pe contestatari. Potrivit acelorași surse, Stănescu poartă discuții, dar doar forțat de împrejurării, pentru a câștiga timp, însă știe foarte bine că Dragnea (fost vechi prieten și coleg de vânătoare) încearcă să-l ducă de nas pentru a folosi eventualele fisuri din tabăra inamică. Armistițiu este mimat cu o jumătate de gură de ambele facțiuni, tocmai fiindcă este de domeniul evidenței că degenerarea conflictului poate comporta urmări de-a dreptul dezastruoase pentru PSD: bunăoară, pierderea guvernării, pe fundalul spulberării majorității parlamentare.

 

Avertisment apocaliptic: „ Nu va ajunge să trăiască sărbătorile alături de Irina!”

Deputatul PSD Botoşani, Răzvan Rotaru, a susținut că victoria de care se bucură Liviu Dragnea după şedinţa CEx este una de scurtă durată şi că, până de sărbători, teleormăneanul va pica. „Din punctul meu de vedere nu este în regulă ceea ce s-a întâmplat la CEx şi cred că va fi o victorie pe termen scurt. Aştept să mă întâlnesc cu colegii mei şi să luăm o decizie. Nu cred că lucrurile vor rămâne aşa, nu este o victorie de lungă durată, este o victorie scurtă, războiul este lung. A fost doar o bătălie scurtă câştigată. Din punctul meu de vedere, până de sărbători, domnul Liviu Dragnea va pica, nu-l apucă sărbătorile de iarnă. Este o persoană cu anumite probleme şi nu va ajunge să trăiască sărbătorile alături de Irina! Nu are cum… Lumea este sătulă… Toţi cei care sunt acolo, în CEx, sunt oameni aduşi de el, puşi de el, li s-au oferit funcţii de prost gust şi au acceptat şi s-au umilit şi acum nu au curaj să ridice capul din pământ”, a declarat Rotaru.