PSD nu l-a convins pe Tăriceanu să plece

Deşi a acceptat să discute cu social-democraţii despre declanşarea anticipatelor, premierul a refuzat categoric să-şi dea demisia.

Mircea Geoană şi Călin Popescu-Tăriceanu au negociat în zadar retragerea de la guvernare şi provocarea de alegeri anticipate drept soluţie la presiunile lui Traian Băsescu. Marţi seară, la Vila Lac 1, Geoană i-a cerut lui Tăriceanu să demisioneze şi, alături de PSD, să meargă la anticipate, luându-i prin surprindere pe Traian Băsescu şi PD-L.

Tăriceanu a refuzat categoric, sugerând în schimb să se găsească o soluţie care să conţină moţiunea de cenzură. Această variantă a fost respinsă însă de liderii PSD. Mai mult, Tăriceanu le-a argumentat liderilor PSD că anticipatele ar face imposibilă introducerea votului uninominal şi că întâi trebuie aprobată legea pentru ca PNL şi PSD să poată veni în campanie cu această realizare.

De asemenea, votarea proiectului de lege pentru uninominal ar fi o dovadă concretă că PSD îşi controlează propriii parlamentari. Potrivit unor surse liberale, liderii PNL au susţinut că nu se pot declanşa negocieri pentru alegerile anticipate decât după introducerea votului uninominal şi le-au cerut social-democraţilor să sprijine proiectul iniţiat de deputatul PSD Anghel Stanciu, identic cu varianta iniţială a Asociaţiei Pro- Democraţia. Geoană propovăduieşte izbăvirea prin anticipate Ieri, a doua zi după negocierile cu liberalii, conducerea centrală a PSD s-a întâlnit cu şefii de filiale, pentru a stabili poziţia partidului în privinţa crizei politice. La final, Geoană s-a pronunţat tot pentru anticipate, pe care le-a descris drept „izbăvirea“ blocajului politic şi instituţional. PSD a stabilit însă, conform indicaţiilor lui Ion Iliescu, că nu trebuie să provoace criza şi anticipatele. Potrivit lui Geoană, grupurile parlamentare ale PSD au fost mandatate să utilizeze toate instrumentele legale pentru gestionarea crizei.

„Traian Băsescu şi Călin Popescu- Tăriceanu sunt cei care trebuie să gă- sească o soluţie la actuala criză profundă. În condiţiile în care devansarea alegerilor parlamentare şi, eventual, cuplarea lor cu alegerile locale ar putea fi o soluţie la ieşirea din criză, PSD nu va ezita să se alăture acestei soluţii“, a afirmat Geoană. Cât despre moţiunea de cenzură, preşedintele PSD a declarat că este printre opţiuni. Totuşi, ea rămâne o variantă pur teoretică dat fiind precedentul eşec.

La Palatul Victoria viaţa e roz Şi premierul Tăriceanu a confirmat că nu a ajuns cu Geoană la niciun acord. El a declarat, ieri, la finalul şedinţei de guvern, că nu are intenţia de a demisiona din funcţia de prim-ministru şi l-a invitat din nou pe liderul PSD, Mircea Geoană, să depună o moţiune de cenzură.

Premierul a adăugat că PSD are propriile planuri şi strategii politice, iar el are obiective politice diferite. Mai mult, Tăriceanu a dat de înţeles că nu este atât de gravă criza invocată de Geoană. El s-a lăudat că ministrul finanţ elor, Varujan Vosganian, i-a prezentat un document din care reiese că toate angajamentele din programul de guvernare vor fi îndeplinite. „Aşa că, de ce aş demisiona?“, a conchis Tăriceanu. SCENARII CU BĂSESCU O păsărică şopteşte în Kiseleff Mircea Geoană le-a povestit liderilor PSD cum a ajuns la soluţia anticipatelor. El a relatat că a auzit despre un posibil scenariu care prevede că Băsescu va demisiona în toamnă pentru a intra în campanie alături de PDL.

Geoană a susţinut că i-a relatat lui Tăriceanu acest scenariu. Întrebat, la finalul şedinţei Comitetului Executiv, de unde ştie că Traian Băsescu ar avea în plan o demisie înainte de alegerile parlamentare, Mircea Geoană a răspuns sec: „Nu ştiu. O păsărică mi-a şoptit acest lucru“.