Cad capete la PSD! Dăncilă devine șeful absolut în partid și guvern. Parlamentul, evitat la „remanierea amplă”! Robert Negoiță, suspendat, Șerban Nicolae, detronat din fruntea senatorilor

Ședința informală pe care conducerea PSD a organizat-o în această seară s-a finalizat cu o serie de decizii grele. Robert Negoiță și Șerban Nicolae sunt numele cele mai grele care sunt afectate de deciziile pe care șefii social-democrați le-au luat miercuri. Urmează o restructurare amplă a Guvernului.

UPDATE - Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, cel care a propus suspendarea lui Robert Negoiță, îi va lua locul în conducerea PSD.

În următoarele două saptamani, premierul Viorica Dăncila va face o analiză a ministerelor și va merge pe varianta unei remanieri mai numeroase. A renunțat la restructurarea prin Parlament.

Astfel, Robert Negoiță a fost suspendat din partid pentru o perioadă de 6 luni pentru declarațiile pe care le-a făcut și pe care conducerea partidului le consideră defăimătoare, informează România TV.

În aceași notă, Șerban Nicolae, cel care a candidat la funcția de președinte al PSD și care își anunțase inclusiv intenția de a participa la competiția internă pentru desemnarea candidatului la prezidențiale al social-democraților, va fi și el retrogradat. Aflat în prezent în fruntea grupului senatorial al PSD, Nicolae va fi destiutuit din această funcție la prima sesiune parlamentară ce va avea loc în luna septembrie.

Senatorul social-democrat a fost prezent la ședință, dar a plecat imediat după terminarea votului și nu a oferit nicio declarație. Robert Negoiță nici măcar nu a fost prezent la această întâlnire, decizia conducerii în cazul său fiind cumva așteptată după atacurile susținute pe care le-a lansat în ultima vreme.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE