Editura Evenimentul si Capital

Efectele modificărilor Codurilor Penale: adio, denunţători!

Autor: | | 2 Comentarii | 2400 Vizualizari

Modificările la Codul Penal, pe care reprezentanții PSD doresc să le facă, ar avea efecte neașteptate, acestea ducând la scăderea numărului denunțătorilor, sunt de părere specialiștii.

„Pe actuala legislație, oricine denunță fapta de dare de mită sau de cumpărare de influență scapă de răspunderea penală, oricât de târziu ar avea loc acest denunț (atâta timp cât denunțul e făcut înainte ca organele de urmarire penală să afle de infracțiunile respective).

Multe din dosarele DNA deschise în ultimii 5 ani au avut la bază astfel de denunțuri. Fie că vorbim de denunțători care alegeau calea "sincerității" pentru a obține o scădere la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru infracțiuni proprii (altele decât cea denunțată), fie pentru a-și menține calitatea de martor (martor denunțător, mai exact), nu puțini au fost cei care au formulat astfel de denunțuri. Spre exemplu, de Dinu Pescariu și de Claudiu Florică a auzit o țară întreagă, dar câți alții nu au procedat la fel!

În viitor, dacă se va modifica Codul Penal conform proiectului PSD, denunțul va fi condiționat de o perioadă de maxim 1 an de la săvârșirea faptei. Oricine va dori să denunțe fapta mai târziu de 1 an nu va mai beneficia de înlăturarea răspunderii penale pentru dare de mită sau cumpărare de influență. Sigur, va putea face denunț în continuare împotriva lui X că a luat mită, dar atunci și denunțătorul însuși va răspunde pentru dare de mită. Deci, practic, nu prea va mai face nimeni denunțuri, aspect care va afecta fără îndoială activitatea Direcției Naționale Anticorupție.”, este de părere un specialist consultat de dcnews.ro.

E strigator la cer! Ce pret va avea in Romania Samsung Galaxy S10

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria:

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 11:32 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA