PSD l-a reclamat pe Traian Băsescu în plenul PE de imixtiune în justiție

Europarlamentarul Ioan Enciu a acuzat puterea din România şi pe şeful statului, în plenul PE, că au reuşit să controleze o parte a sistemului judiciar.

Eurodeputatul a salutat adoptarea de către Parlamentul European a unei rezoluţii privind Ucraina, document care condamnă acţiunile de intimidare a opoziţiei din această ţară.

"Practici de acest fel şi poate şi mai grave nu au loc doar în afara Uniunii Europene, ci şi în România, stat membru al Uniunii", a susținut Enciu, acuzând puterea de la București că a reușit să aservească propriilor interese politice o parte a sistemului judiciar al statului.

"Preşedintele Băsescu nu pierde nicio ocazie de a demonstra acest lucru, divulgând în avanpremieră declanşări de urmăriri penale, anchete şi arestări", a mai spus eurodeputatul, adăugând că "fabricarea de dosare la comanda puterii pentru liderii opoziţiei şi urmăririle penale selective sunt, din păcate, practici generalizate în România."

El a cerut, în finalul intervenţiei susţinute în plen, ca Parlamentul European să ia atitudine faţă de acţiunile puterii de la Bucureşti și să adopte o rezoluţie similară cu cea pentru Ucraina.