Tristul adevăr este că, în doar câteva săptămâni, PSD a reușit să decredibilizeze masiv o serie de instituții cruciale în ceea ce privește siguranța, securitatea și stabilitatea României.

Capturarea și politizarea Poliției

Inițial, PSD a decredibilizat Poliția Română, pe care s-a încăpățânat să o pună sub control politic, indiferent de consecințe și în pofida scandalului public stârnit de această acțiune. Uluitorul dosar penal inițiat pentru deja celebrele plăcuțe de înmatriculare, laolaltă cu numeroasele bâlbe comise în cadrul acestei spețe, au spoliat ireversibil imaginea și credibilitatea Poliției Române, întrun moment mai mult decât delicat al actualității românești. Drept urmare, covârșitoarea percepție este că Poliția a devenit o instituție total ruptă de societatea pe care ar fi trebuit să o protejeze. Menționăm că vineri, în prejma Guvernului, era parcată o mașină inscripționată cu notoriul mesaj anti-PSD, dar autoturismul nu a stârnit absolut deloc nici nervozitatea poliției, nici a jandarmilor.

Balisticele lui Fifor stârnesc Federația Rusă

Apoi, a urmat decredibilizarea abruptă a Ministerului Apărării Naționale, în condițiile în care chiar deținătorul portofoliului – l-am numit pe PSD-istul Mihai Fifor – a găsit de cuviință să debiteze că România ar deține rachete balistice, la baza militară de la Deveselu, declarație de o mare gravitate, care, să nu ne ascundem după deget, expune țara noastră unor atacuri externe.

De altfel, oficiali ai Federației Ruse – deopotrivă cu platformele de dezinformare ale Kremlinului – au insistat cu vehemență că, în realitate, Mihai Fifor ar fi „dezvăluit” purul adevăr, și că România chiar ar deține rachete balistice la Deveselu. Totodată, uriașa gafă a titularului de la MapN pune într-o lumină extrem de proastă instituția, atât în cadrul parteneriatului strategic cu NATO, cât și în privința relațiilor cu partenerii din Uniunea Europeană.

Intervenția în forță

După intervenția total disproporționată de la mitingul diasporei de vineri, a venit rândul Jandarmeriei Române să își facă harcea-parcea imaginea, la modul cel mai abrupt cu putință, și asta tot datorită politizării excesive forțate de PSD, care și-a impus, în pofida scandalului mediatic, conducerea dorită la vârful acestei instituții esențiale în ceea ce privește stabilitatea și siguranța socială.

Jandarmeria nu numai că nu i-a identificat și izolat la timp pe prostestarii agresivi (care nu au fost mai mulți de 100-200!), dar a găsit de cuviință să intervină în forță și total disproporționat pentru dispersarea Pieței Victoriei, gazând în masă peste 100.000 de români (printre care femei, bătrâni și mulți, mulți copii), ceea ce nu poate fi justificat, absolut deloc, prin nicio necesitate operativă.

Drept urmare, în loc să-și respecte fișa postului și să-i protejeze pe covârșitor de numeroșii români nevinovați care protestau pașnic, Jandarmeria Română a făcut exact contrarul, iar această atitudine agresivă nu va fi deloc uitată curând. De notat că propagandiștii putiniști de la Sputnik aplaudă la scenă deschisă violențele Jandarmeriei, insistând cu unul dintre cele mai dragi scenarii ale Rusiei, potrivit căruia în România s-ar fi derulat, în cursul nopții de vineri… „o tentativă de lovitură de stat”.

Iohannis sesizează Parchetul Militar

Președintele Iohannis a criticat maniera violentă de intervenție a Jandarmeriei, chiar în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, prin intermediul unui comunicat de presă. „Este inexplicabil de ce Jandarmeria nu a izolat și reținut grupurile de indivizi cu atitudine huliganică și violentă, permițându-le acestora să deturneze protestul cu consecințe dintre cele mai dramatice. Jandarmii știu foarte bine că violența generează și mai multă violență, iar odată declanșată o asemenea spirală este aproape imposibil de controlat sau de stopat. Jandarmii trebuie să aibă o atitudine defensivă, nu ofensivă, misiunea lor fundamentală este aceea de a proteja instituțiile statului, ordinea constituțională, dar în primul rând cetățenii, inclusiv cei care protestau într-un număr foarte mare în mod eminamente pașnic”, a transmis Iohannis. De asemenea, el a cerut Parchetului General să stabilească vinovăția tuturor celor EVZ implicați în violențe.

Dragnea și Dan îi apără pe jandarmi

Președintele PSD – l-am numit pe Liviu Dragnea – a reacționat, sâmbătă, când a luat apărarea Jandarmeriei, Parchetului Militar, în vederea unei anchete vizând acțiunile jandarmilor. „Cu tot respectul pentru manifestanţii care vor să-şi exprime paşnic ideile, toată lumea trebuie să înţeleagă că România e un stat de drept, în care domneşte legea, iar această lege e impusă prin instituţiile consacrate de Constitiţie. E inacceptabil ca în faţa clădirii Guvernului, în inima Capitalei României şi a statului român, grupuri organizate, sprijinite de Opoziţie şi de însuşi preşedintele ţării, să atace ordinea constituţională”, a adăugat Dragnea. La rându-i, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferințe la sediul MAI, că Jandarmeria a acționat conform Legii la protestul de vineri seara. „Ce s-a petrecut aseară este foarte grav și nimeni nu poate acuza Jandarmeria că a aplicat legea. Acțiunea de aseară nu a fost o dispută între Jandarmerie și cetățenii pașnici. Vorbim de huligani periculoși care au atacat autoritatea statului, iar asta nu înseamnă numai Jandarmeria Română”, a declarat Dan.

SRI nu vrea să fi e atras în jocuri politice

Biroul de presă al SRI a transmis că directorul Eduard Hellvig a avut o discuţie cu premierul Dăncilă. „În cadrul acesteia, directorul SRI i-a reamintit doamnei prim-ministru faptul că toate datele și informațiile deținute de SRI au fost transmise operativ structurilor MAI, inclusiv Direcției Generale Management Operațional în cadrul căreia SRI are desemnat un reprezentant. SRI condamnă ferm orice încercare de atragere a instituției în dispute politice, organizare de proteste sau teorii ale conspirației menite de a dezinforma opinia publică cu privire la rolul și locul SRI în arhitectura de securitate a României”, se arată în comunicat.

Aprobarea Speranței Clișeru

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, locotenent-colonelul Marius Militaru, a explicat, sâmbătă dimineață, că intervenția în forță din jurul orei 23.00 a fost aprobată de prefectul Capitalei, Speranța Clișeru. „Conform prevederilor în vigoare, prefectul este cel care aprobă intervenţia în forţă a jandarmilor. Aseară, pe baza informaţiilor existente şi a comportamentului agresiv a unei părţi din cei aflaţi în piaţă, Jandarmeria a primit aprobare să intervină în forţă la ora 23.11. Este ordinul de intervenţie semnat de prefectul Capitalei”. Aprobarea a venit ca urmare a cererii Jandarmeriei.

 

 

Citește și: