Editura Evenimentul si Capital

PSD și CEL MAI MARE JAF din istoria României. Liberalii au devoalat TACTICA LUI DRAGNEA. News alert!

Autor: | | 2 Comentarii | 7994 Vizualizari

Guvernul a adoptat, joi, o Ordonanță de Urgență pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, care ar urma să aibă un capital de aproximativ 9 miliarde de lei și care va include zeci de companii de stat. Acţionarul va fi statul român.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a reacționat critic la decizia Guvernului de a aproba proiectul și a susținut că „fondul suveran este cea mai mare escrocherie de la Revoluţie până acum”.

„Ordonanţa de urgenţă este destinată unicului obiectiv pe care îl au, acela de înfiinţare a Fondului Suveran de Investiţii. Acela pe care l-au adoptat prin lege şi care a fost declarat neconstituţional. Decizia CCR a fost că este suficient să se facă prin Hotărâre de Guvern şi că nu trebuie să se facă prin lege.", a transmis liberalul.

Șeful PNL susține că OUG este doar prima mișcare pentru a pune laolaltă toate companiile statului, ca mai apoi să cheltuiască banii.

„Ordonanţa este anticamera a ceea ce vor să facă: acelaşi aşa-zis fond suveran de investiţii în care să bage toate companiile profitabile ale statului şi din banii obţinuţi pe obligaţiunile emise, punând ca gaj acţiunile companiilor, să prăduiască banii în tot felul de proiecte inutile pentru România. De fapt să controleze politic companiile şi să le pregătească trecerea în mâini străine. Dacă pui gaj acţiunile societăţilor pentru nişte împrumuturi pe care le faci, fie prin emisie de obligaţiuni, fie prin alt resort, dacă nu poţi să înapoiezi banii, cine te-a creditat se întoarce împotriva ta şi o să îţi ceară acţiunile companiilor", a spus Orban.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, la finalul şedinţei de joi a Guvernului, că Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care trasează cadrul legislativ general pentru înfiinţarea mai multor fonduri suverane de investiţii. Ordonanţa de Urgenţă creează cadrul general privind condiţiile pe care o societate reglementată de Legea societăţiilor nr. 31/1990 trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Teodorovici a declarat că mai târziu vor fi stabilite companiile care intră în Fond.

Asta-i culmea culmilor! Unde a fost fotografiat Grigore Lese, dupa scandalul de la Targu Lapus! Fanii au luat foc

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI