PSD l-a lucrat fin pe Iohannis. De abia acum s-a aflat. Asta, da, lovitură la Cotroceni! News alert

PSD nu uită și nici nu iartă. Weekendul acesta partidele politice s-au luptat în glume care mai de care mai amuzate pe seama afișelor de campanie, Cea mai subtilă ironie a evit din partea PNL, care a cumpărat domeniul romaniameritamaimult.ro.

În momentul în care accesezi site-ul, este afișat mesajul „PSD is not working” și ești redirecționat către pagina PNL.

Iată că răzbunarea PSD nu a întârziat să apară. PSD  a înregistrat domeniul TuEstiEu.ro, adică titlul cărții lansate luni de președintele Klaus Iohannis. Potrivit Registrului de domenii ROTLD, domeniul respectiv a fost înregistrat de social-democrați.

Mișcarea  acestora este replica loviturii reușite date săptămâna trecută de PNL, când liberalii au înregistrat domeniul RomaniaMeritaMaiMult.ro, adică sloganul de campanie al social – democraților.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis își lansează la editura Curtea Veche cartea „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, prezentat într-un comunicat drept „un ghid ce prezintă sinteza istoriei Uniunii Europene, a instituțiilor care o definesc, a valorilor ei și a principalelor provocări pe care le înfruntă în prezent”.

Iohannis a făcut anunțul pe Facebook, unde a postat o fotografie în care apare și textul Tu EștiEU.ro.

În acest weekend, partidele s-au întrecut în ironizarea adversarilor la alegerile europarlamentare din 26 mai. În itersecția de la Obor au apărut trei afișe de la trei partide diferite.

PSD candidează la alegerile europarlamentare cu „România merită mai mult”. Cei de la Pro România vin cu mesajul „Așa e. Fii Pro România”. Ca să atragă simpatia, cei de la USR PLUS vin cu o continuare care se pliază pe mesajul lor de campanie.

Așa se face că, citite într-o ordine, sloganurile de la PSD, Pro România și USR-PLUS ar suna în felul următor: „România merită mai mult! Așa e. Fii PRO România! Și alege o Românie fără penali și fără hoție.”