PSD, învins de gripă. Anunțul este oficial!

PSD, învins de gripă. Anunțul  este oficial!

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, trebuia să participe astăzi, la Iași, la Ziua Unirii Principatelor , însă și-a anulat deplasare.

„Din motive obiective dl presedinte interimar al PSD, Marcel Ciolacu, nu poate sa participe la acțiunile organizate astazi, 24 ian, la Iași”, a transmis biroul de presă a PSD.

Surse politice spun că președintele Camerei Deputatilor este răcit de câteva zile. Din același motiv, Marcel Ciolacu a lipsit și de la Conferința de alegeri a PSD Prahova care a avut loc joi după-amiază.

Mesajul lui Ciolacu de Ziua Unirii

Totuși, de Ziua Unirii, Marcel Ciolacu a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

”24 ianuarie 1859. O zi în care, acum 161 de ani, oamenii politici ai acelor timpuri și-au dat mâna pentru a pune piatra de temlie a statului român modern. 24 ianuarie 2020. O zi de sărbătoare în care oamenii politici vorbesc frumos despre unire. Dar sunt doar vorbe. Unirea trebuie făcută efectiv, și nu doar declarativ, în toate celelalte zile ale anului! România are nevoie de mai mult decât o sumă de bune intenții, rostite de două ori pe an. România are nevoie de proiecte concrete și de politici publice care să unească cu adevărat toate provinciile istorice. Atât din punct de vedere economic, cât și social și cultural.

Trebuie să ne gândim serios la acest lucru pentru că totul în jurul nostru evoluează. Societatea, la fel. Și nimeni nu mai are răbdare ca cei care decid să-și rezolve interesele mărunte și meschine. Nimeni nu mai vrea să asiste cu pasivitate la certuri politice, în timp ce prioritățile reale sunt lăsate întotdeauna pe locul doi. De aceea, fac un apel către toate forțele politice să facem un proiect de țară serios, care să fie pus în practică indiferent de cine se află la putere.

Și cred că, acum, la 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, putem începe acest proiect de țară cu Autostrada Moldovei!”

Ziua Unirii

Unirea Principatelor Române este celebrată vineri, la Iaşi, printr-o serie de manifestări la care  participă preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ambasadori, parlamentari, reprezentanţi ai administraţiei locale.

Evenimentele au loc în Piaţa Unirii, începând cu ora 13,00, şi  cuprind un Te Deum şi un cuvânt de binecuvântare rostit de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţia Sa Teofan, alături de Preasfinţia Sa Iosif Păuleţ, Episcop Romano-Catolic de Iaşi. Vor urma discursuri ale oficialităţilor centrale şi locale şi depunerea de coroane la Ansamblul statuar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.