PSD, încurcat de calculele din februarie-martie când șeful finanțelor era Adrian Câciu

Adrian Câciu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că România a pornit în 2019 cu un deficit bugetar de 2,7 - 2,9% din PIB, iar "după două guvernări nefericite" a ajuns la un deficit de 9,2%, menţionând că şi-ar fi dorit ca măsurile fiscale să fi fost luate din timp, "de când existau elemente clare că este foarte puţin probabilă încadrarea în deficitul asumat pentru anul acesta".

Marcel Ciolacu a declarat astăzi că noile măsuri fiscale, pe care mediul de business le cataloghează ca fiind “moartea economiei românești”, se datorează calculelor aferente perioadei februarie-martie 2023. Atunci, spune premierul că existau “semne clare” că România nu se va putea încadra în ținta de deficit. În acea perioadă, însă, ministru al finanțelor responsabil cu estimările și calculele privind deficitul era chiar Adrian Câciu de la PSD. Iar toate deciziile se luau în cadrul coaliției, din care face parte și șeful PSD. 

Acum este momentul în care liderul PSD dă piept cu dimensiunea erorii din prognozele ministrului Câciu, care a făcut estimări eronate cu zeci de miliarde de lei. Coaliția și ANAF au făcut toate calculele bazându-se pe valorile aproximate de Adrian Câciu. Nimeni nu a știut de aceste umflări ale celor mai importante cifre dintr-un buget, poate doar cineva din PSD apropiat ministrului Adrian Câciu.

Calcule eronate au dus la un deficit bugetar excesiv

"S-a pornit în 2019 cu o datorie publică de 37%, din câte ştiu eu, şi cu un deficit bugetar de 2,7-2,9. Şi am avut, după două guvernări nefericite, am ajuns la un deficit de 9,2, fiind singurul stat din Uniunea Europeană care are un acord în ceea ce priveşte deficitul excesiv. Sunt multe măsuri care se iau şi mi-aş fi dorit ca aceste măsuri să fie luate din timp, de când existau elemente clare că este foarte puţin probabil să ne încadrăm în deficitul asumat pentru anul acesta", a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres. Declarațiile au fost făcute la o conferinţă comună cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, în care a fost anunţat un plan de 50 de măsuri de reducere a cheltuielilor.

E de neînțeles astfel de ce prim-ministrul pasează vina pe conducerea din acea perioadă, din moment ce chiar și în februarie-martie 2023 pârghiile principale erau la PSD, prin conducerea Ministerului Finanțelor responsabil cu calculele privind deficitul și prin participarea la deciziile coaliției de guvernare. 

"Nu este confortabil, cred că nici pentru mine, nici pentru domnul ministru, şi de aceea am şi preferat să vină astăzi, fiindcă, repet, eu nu caut nici vinovaţi şi nici nu fac parte din oamenii politici care să-şi asume doar pe cele bune. Nu pot să nu regret faptul că aceste măsuri nu s-au discutat cu câteva luni, poate din luna februarie-martie, astfel încât ele să fie luate treptat. Sunt măsuri care au efecte imediate și efecte indirecte, cum sunt cele cu 200.000 de locuri vacante, unele bugetate, altele nebugetate", a adăugat Marcel Ciolacu.