PSD nu susţine şi nu va vota proiectul de lege al deputatului social-democrat Tudor Ciuhodaru privind modificarea Codului penal astfel încât protestatarii care vizează "schimbarea ordinii constituţionale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii în stat" se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
"Partidul Social Democrat se delimitează categoric de iniţiativa personală a deputatului Tudor Ciuhodaru de a completa Codul penal în sensul extinderii domeniului de aplicare a sancţiunilor privind faptele îndreptate împotriva ordinii constituţionale sau a exercitării autorităţii de stat. Partidul Social Democrat consideră că forma actuală a Codului penal are prevederi clare şi suficiente în legătură cu astfel de fapte şi nu necesită completări sau modificări", a spus purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, propunerea lui Ciuhodaru "prezintă mai multe vicii de constituţionalitate în ceea ce priveşte respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, precum libertatea întrunirilor sau dreptul de asociere", motiv pentru care PSD se va opune acestui demers şi va vota împotriva propunerii legislative.
Deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a depus în Parlament un proiect de lege privind modificarea Codului penal. Proiectul prevede că "întreprinderea de acţiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de una sau mai multe persoane împreună în scopul schimbării ordinii constituţionale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii în stat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi".